România și revoluția AI în 2025: planuri mari, pași mărunți

Inteligența artificială (IA) a devenit noul cuvânt magic în aproape fiecare discuție despre viitor, iar România nu face excepție. La mijlocul deceniului, ne trezim în mijlocul unei revoluții tehnologice globale, cu promisiuni spectaculoase și provocări pe măsură. Cum se prezintă România în această revoluție a inteligenței artificiale? Să trecem în revistă starea actuală a națiunii pe cinci direcții esențiale: politicile guvernamentale, piața privată, educația, utilizarea IA în instituții publice și, nu în ultimul rând, riscurile și provocările care ne dau insomnii digitale.

1. Politici și investiții guvernamentale în AI

Guvernul român a intrat oficial în jocul inteligenței artificiale (mai bine mai târziu decât niciodată). După ce Comisia Europeană și marile puteri au trasat direcțiile încă din 2018, România a aprobat abia în iulie 2024 o Strategie Națională privind Inteligența Artificială (2024-2027). Documentul strategic promite alinierea la tendințele globale și europene, crearea unui cadru de reglementare și impulsionarea adoptării IA în economie și administrație. Sună bine pe hârtie: guvernanții vorbesc despre investiții în cercetare, ecosisteme digitale, pregătirea forței de muncă și cooperare internațională. Practic, toate cuvintele potrivite sunt acolo – transformare digitală, Big Data, IoT, blockchain, șamd.

Dincolo de vorbe, s-au anunțat și câteva inițiative concrete. Premierul (de la acea dată) a declarat răspicat că vrea ca instituțiile statului, în frunte cu ANAF (Fiscul), să folosească IA în analizarea riscurilor, în licitații publice și în eficientizarea cheltuirii banului public. Asta ar trebui să însemne, de pildă, algoritmi care să depisteze automat evaziunea fiscală sau nereguli în contractele publice. Chiar sunt planuri ca în 2025 ANAF să pornească un modul antifraudă bazat pe inteligență artificială, integrat cu sistemul național de facturare electronică, pentru a prinde „peștii mari” din evaziune. Să sperăm că impozitele neplătite se vor speria de algoritmi mai mult decât de inspectorii umani.

Tot la capitolul inițiative guvernamentale intră și experimentul numit „Ion” – primul consilier guvernamental bazat pe IA, lansat pompos la începutul lui 2023. Dispozitivul, un fel de oglindă high-tech cu voce, ar fi trebuit să adune opiniile publicului din online și să le prezinte decidenților. Ideea de a avea un „robot” care să-i spună prim-ministrului ce mai zice poporul a stârnit buzz și multe glume (plus confuzia că Ion era mai mult un contor de hashtag-uri decât un oracol veritabil). După entuziasmul inițial, „robotul Ion” a cam dispărut din lumina reflectoarelor, lăsând locul unei atitudini mai serioase: guvernul admite că are nevoie de soluții IA reale, nu doar PR futurist.

În prezent, statul român mizează pe fonduri europene pentru a recupera decalajele. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență și alte programe UE, au fost alocate zeci de milioane de euro pentru digitalizare, o parte direcționată explicit spre proiecte de inteligență artificială. Un exemplu concret: în 2024 s-a anunțat un proiect de 20 de milioane de euro (bani UE) pentru automatizarea proceselor în administrația centrală. Practic, guvernul vrea să înlocuiască treptat hârtiile și o parte din funcționarii care se pensionează cu sisteme IA eficiente. Sunt vizate 18 ministere și agenții, unde se promit fluxuri de date automatizate și software inteligent care să preia din munca repetitivă (adio, dosar cu șină!). Chiar ministrul Digitalizării a subliniat că peste 30% din funcționarii publici se vor pensiona în următorii ani, iar noile tehnologii pot prelua o parte din sarcinile lor. Ideea de a înlocui contabili plictisiți de la Educație cu un algoritm care plătește salariile instant sună atractiv – vom vedea dacă realitatea livrează sau vom ajunge să facem coadă și la „ghișeul” electronic.

Pe plan strategic, România încearcă și să țină aproape de inițiativele UE mai largi în materie de IA. Un lucru notabil este participarea țării într-un consorțiu european pentru a crea așa-numitele „fabrici de Inteligență Artificială” – hub-uri de cercetare și infrastructură destinate noilor tehnologii. Concret, Institutul Național de Cercetare în Informatică (ICI) reprezintă România într-un proiect condus de Spania (Barcelona Supercomputing Center) care urmărește dezvoltarea capacității de calcul și a platformelor de date la scară mare, pentru ca și companiile europene (inclusiv românești) să aibă acces la resursele necesare antrenării sistemelor AI. Uniunea Europeană investește masiv aici (peste un miliard de euro în total), România contribuind și ea modest cu know-how și ceva fonduri. Scopul declarat este să nu rămânem simpli consumatori ai tehnologiilor făcute în SUA sau China, ci să punem umărul la viitoarele inovații „Made in EU”. Desigur, până la rezultate palpabile mai este – dar măcar acum avem o strategie națională și loc la masa discuțiilor, semn că statul român a realizat că trenul IA nu așteaptă în gară pe cei indeciși.

Totuși, în ciuda strategiilor și a declarațiilor optimiste, e clar că implementarea concretă rămâne o provocare. Criticii remarcă faptul că deși există o strategie oficială, nu s-a văzut încă un plan de acțiune detaliat, cu bugete clare și termene, care să transpună acele obiective în realitate. Industria tech locală a început să tragă semnale de alarmă: fără mecanisme rapide de implementare, riscăm să rămânem în urmă, dependenți de soluții străine. E un clasic scenariu autohton: avem foaia de parcurs, dar drumul e plin de gropi birocratice. Rămâne de văzut dacă în 2025 guvernanții vor accelera dincolo de faza de „comisii și strategii” către acțiuni vizibile – sau dacă vom bifa încă o strategie frumos arhivată pe un site guvernamental.

2. Piața privată: start-up-uri, companii mari și outsourcing în AI

În timp ce statul schițează planuri, piața privată de AI din România se mișcă într-un ritm alert – uneori chiar înainte ca autoritățile să-și dea seama. De câțiva ani buni, antreprenorii locali și companiile tech au început să creeze soluții bazate pe inteligență artificială apreciate internațional. Avem chiar și un “unicorn” tech născut din ecosistemul românesc – UiPath, companie specializată în automatizări robotice software (RPA) cu multă inteligență artificială la bază. UiPath a arătat lumii că poți porni din București și ajunge listat pe bursă la New York, valorând zeci de miliarde. Acest succes răsunător a avut un efect de snowball: a pus România pe harta investițiilor și a dat curaj multor altor start-up-uri axate pe AI.

Astfel, astăzi numărul de start-up-uri românești în domeniul AI a explodat. Se estimează că există peste 140 de companii locale care dezvoltă produse bazate pe inteligență artificială – de la aplicații de fintech și securitate cibernetică, până la platforme de marketing, analiză de date sau chiar entertainment. Câteva nume au atras atenția recent prin inovațiile și finanțările obținute:

• FintechOS (software fintech care folosește IA) a atras peste 50 de milioane de euro într-o rundă de finanțare, fiind una dintre cele mai mari investiții tech din 2024.
• Druid – un start-up specializat în chatboți enterprise și asistenți virtuali inteligenți – a crescut constant și a încheiat parteneriate internaționale majore.
• Humans.ai – o companie care combină blockchain cu inteligență artificială pentru a crea “gemeni digitali” (voci, fețe sintetice) în mod etic – a fost în centrul atenției pentru abordarea inedită a tehnologiei deepfake în scop constructiv.
• Creatopy (fondat la Oradea) a obținut finanțare importantă pentru platforma sa de creare automatizată de reclame cu ajutorul AI, semn că inclusiv în marketing creativ IA își face loc.
• Genezio (un start-up de inteligență artificială pentru dezvoltatori) și FilmChain (platformă blockchain+AI pentru finanțe în industria de film) sunt alte exemple de companii tinere care au atras investiții de seed și pre-seed, semnalând că investitorii au încredere în ideile “made in Romania”.

Pe lângă start-up-uri, marile companii de IT prezente în România integrează tot mai mult AI în serviciile lor. Giganți precum Microsoft, IBM, Amazon sau Oracle au centre de dezvoltare aici, unde echipe locale lucrează inclusiv la componente de inteligență artificială – fie că vorbim de servicii cloud inteligente, asistenți vocali sau soluții de analiză de date. De asemenea, companiile românești de software și outsourcing (Endava, Luxoft, Bosch Romania, etc.) raportează o cerere crescândă pentru proiecte de machine learning și automatizare din partea clienților globali. Cu alte cuvinte, nu doar că dezvoltăm propriile produse AI, dar și exportăm multă expertiză: specialiștii români contribuie la proiecte de inteligență artificială pentru firme din toată lumea, de la automotive la finanțe. Un centru important s-a format la Cluj-Napoca, unde mai multe firme IT (locale și multinaționale) lucrează pe soluții de condus autonom, analiză de imagini medicale sau algoritmi de optimizare – Clujul câștigându-și renumele de Silicon Valley de România și pe zona de AI, nu doar outsourcing generic.

La nivel de investiții, trendul e ascendent. Doar în 2024, finanțările în start-up-urile tech românești (multe cu componentă AI) au depășit 160 de milioane de euro. Chiar dacă suma pare modestă față de Vest sau față de “unicornii” americani, este un record regional. România s-a plasat astfel între primele trei țări din Europa Centrală și de Est ca număr de start-up-uri AI și capital atras – alături de Polonia și, surprinzător pentru unii, Grecia. Cam 13-14% din start-up-urile de AI din regiune sunt românești, ceea ce arată o efervescență comparabilă cu țări mai mari. Desigur, Polonia are un avans (piață de aproape dublu ca populație, deci și investiții mai mari în cifre absolute), iar alte țări precum Cehia sau Ungaria au și ele hub-uri active. Dar România se ține bine în pluton, confirmând reputația de hub IT talentat – cu avantajul unui cost de dezvoltare încă competitiv și al unor oameni foarte bine pregătiți tehnic.

Un aspect cheie al pieței private autohtone este rolul outsourcing-ului și al forței de muncă calificate. Practic, de peste un deceniu, companiile străine și-au externalizat dezvoltarea software în România, atrași de specialiștii noștri. Acum, acest val de outsourcing a început să includă tot mai multe proiecte de inteligență artificială. Asta înseamnă că un inginer din Iași sau Timișoara lucrează la sistemul de recomandare al unei platforme e-commerce din Londra, în timp ce un data scientist din București antrenează modele de machine learning pentru o bancă din Germania. Banii veniți pe aceste proiecte ajută la creșterea competențelor locale și la apariția unei comunități de experți AI. Partea mai puțin strălucitoare? Adesea inovația creată aici poartă marca altcuiva, iar profiturile majore se duc peste hotare. Dar mulți dintre acești specialiști capătă experiență și apoi pornesc propriile start-up-uri, alimentând astfel un cerc virtuos în ecosistem.

Per ansamblu, piața românească privată se află într-o fază de creștere și efervescență. Avem talent, avem povești de succes care inspiră, și din ce în ce mai mult capital de risc disponibil. Provocarea este să scalăm aceste inițiative și să nu ne mulțumim doar cu statutul de „mână de lucru ieftină” pentru AI-ul altora. Cu unicornul UiPath deschizând drumul și cu o generație nouă de antreprenori tech, România are șansa să fie un pol regional important în inteligența artificială – dacă își joacă bine cărțile.

3. Sistemul educațional și pregătirea specialiștilor în AI

Orice revoluție tehnologică are nevoie de „combustibil” uman – creiere antrenate, specialiști pasionați, cercetători și ingineri care să construiască și să implementeze noile idei. La acest capitol, România pornește atât cu atuuri, cât și cu restanțe.

Partea bună este că învățământul românesc produce mulți absolvenți talentați în domeniul IT și matematică, care stau la baza dezvoltării IA. Facultățile de profil – precum Automatica și Calculatoarele de la București, Informatica de la Universitatea București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Politehnica din Timișoara, Facultatea de Informatică din Iași și altele – au introdus în ultimii ani cursuri și specializări legate de inteligență artificială, machine learning, data science și robotică. De exemplu, există programe de master dedicate (sau cu specializare) în Inteligență Artificială la universități mari, tocmai pentru a răspunde cererii tot mai mari de cunoștințe în domeniu. Chiar și la nivel de licență, curriculele s-au mai modernizat: studenții de Calculatoare nu mai învață doar algoritmi clasici și programare, ci și noțiuni de rețele neurale, învățare automată sau procesare de limbaj natural.

Un reper important este înființarea primului Institut de Cercetare în Inteligență Artificială din România, la Cluj-Napoca. Acest centru, aflat în curs de finalizare în 2025 la Universitatea Tehnică din Cluj, va include 30 de laboratoare avansate și se axează pe aplicații de IA în sănătate, transport și securitate cibernetică. Este practic primul hub academic de asemenea amploare dedicat exclusiv IA, semn că mediul universitar începe să se alinieze cu nevoile vremii. De asemenea, Academia Română are de mai mulți ani un institut de cercetare în inteligență artificială (mai discret, ce-i drept), concentrat pe aspecte teoretice și fundamentale. Să nu uităm și de competițiile de profil: studenții și cercetătorii români participă la concursuri internaționale de inteligență artificială și uneori obțin premii, ceea ce reflectă nivelul bun de pregătire în comparație cu alte țări.

Totuși, problemele persistă. Una dintre ele este exodul creierelor: foarte mulți tineri străluciți în tehnologie și științe pleacă din țară pentru a studia sau lucra peste hotare. Nu e un secret că marile companii americane sau universitățile de top vânează absolvenții noștri de elită. În AI, acest fenomen e la fel de prezent – mulți specialiști români lucrează acum la Google, Apple, Facebook, DeepMind, OpenAI sau la laboratoare de cercetare străine, în timp ce acasă numărul experților de vârf rămâne limitat. Provocarea pentru sistemul educațional românesc este să creeze condiții atractive pentru tineri, astfel încât măcar o parte din această expertiză să rămână și să prospere aici. Asta înseamnă programe de doctorat bine finanțate, laboratoare dotate, proiecte de cercetare serioase și colaborări internaționale unde cercetătorii locali să aibă rol central. Deocamdată, finanțarea R&D în România e sub nivelul dorit, ceea ce face dificilă competiția cu ofertele din afară.

O altă provocare ține de curricula și adaptabilitate. Tehnologia evoluează fulgerător, iar uneori școala rămâne în urmă. În timp ce companiile lucrează cu ultimele versiuni de framework-uri AI și metodologii agile, unele universități abia actualizează manualele. Se fac eforturi – profesori tineri aduc cunoștințe noi, companii precum Google sau Microsoft au încheiat parteneriate cu universități pentru a oferi cursuri aplicate studenților. De exemplu, există inițiative unde profesioniști din industrie țin workshop-uri la facultate, sau studenții pot accesa cursuri online de machine learning de la cele mai bune universități ale lumii. Dar aceste practici nu sunt uniform răspândite. Educația formală românească încă se luptă între teorie și practică, iar în domenii de vârf precum IA, asta se simte. Mulți tineri spun că au învățat mai mult din propriile proiecte, internship-uri sau cursuri online (Coursera, etc.) decât din ce le-a oferit facultatea.

În plan preuniversitar, lucrurile sunt și mai încete. S-a introdus recent opțional de roboți și algoritmi prin gimnaziu/liceu, și sunt câteva cluburi de robotică sau concursuri de informatică unde elevii pot deprinde elemente de inteligență artificială. România are tradiție la olimpiadele internaționale de informatică – aducem medalii anual – ceea ce arată potențialul imens al elevilor. Însă, în programa școlară de bază, IA nu există ca materie (e prematur oricum), iar orele de informatică abia acoperă elementele clasice. Ne putem baza pe generația tânără foarte tech-savvy, crescută nativ cu tehnologia, că va absorbi noțiunile de AI aproape organic. Dar, la nivel sistemic, trebuie gândit cum îi formăm pe viitorii ingineri de AI, analiști de date și cercetători încă de pe băncile școlii, măcar stimulând gândirea algoritmică și creativitatea tehnologică.

Pe scurt, România are minți strălucite și tineri dornici să învețe AI, iar universitățile încep să se adapteze. Avem nevoie însă de mai mult fuleu: programe educaționale mai ancorate în practică, parteneriate cu industria, finanțare pentru cercetare și strategii să ținem talentele aproape. Altfel, riscăm ca specialiștii noștri să continue să facă performanță… dar sub alte steaguri.

4. Utilizarea AI în administrație, justiție, sănătate, educație etc.

Cum stăm la capitolul adoptare concretă a inteligenței artificiale în instituțiile publice și sectoarele sociale? Aici lucrurile sunt mixte: există câteva proiecte și experimente notabile, dar și mult teren neexplorat încă. Să le luăm pe rând:

• Administrație publică: După cum am menționat, guvernul are planuri mari de a aduce AI în ministere și agenții. Pe lângă strategii, deja s-au făcut pași timizi. De exemplu, unele instituții au introdus chatbot-uri bazate pe AI pe site-urile lor, ca să răspundă automat la întrebările cetățenilor. Portalul guvernamental de informare sau anumite primării oferă asistenți virtuali care pot oferi detalii despre formulare, taxe, proceduri – scutind cetățeanul de un drum la ghișeu pentru întrebări banale. Rezultatele? Variabile. Unii utilizatori au fost încântați că primesc rapid răspuns la întrebări simple la orice oră; alții au testat limitele acestor chatboți cu întrebări complexe și au primit răspunsuri evazive sau greșite. E clar că AI-ul administrativ e în fașă, dar măcar există intenția de a-l folosi ca interfață prietenoasă cu publicul.În interiorul instituțiilor, implementările de AI sunt deocamdată punctuale. Se lucrează la sisteme de analiză automată a documentelor – de pildă, un software care să trieze și să înregistreze automat petițiile sau cererile trimise de cetățeni, recunoscând textul și direcționându-le spre departamentul potrivit. Asta ar elimina din munca de rutină a funcționarilor. În unele consilii județene sau primării mai inovative s-au testat algoritmi de management al traficului urban: camere video plus AI pentru a ajusta timpii la semafoare în funcție de flux (Cluj-Napoca a coquetat cu astfel de idei pentru a-și optimiza traficul, de exemplu). De asemenea, s-au făcut proiecte pilot de monitorizare a utilităților – celebrul exemplu cu Sectorul 1 din București care voia să folosească AI să monitorizeze colectarea gunoiului menajer, astfel încât să știe în timp real unde sunt probleme. Nu știm cât de departe a ajuns acel proiect, dar ideea ilustrează potențialul: cam orice problemă de administrație (trafic, curățenie, energie, comunicare cu cetățenii) ar putea fi abordată mai eficient cu ajutorul datelor și inteligenței artificiale.
• Justiție și ordine publică: Aici, utilizarea IA este delicată și deocamdată foarte limitată. Nimeni nu vrea, evident, ca un algoritm să dea sentințe în locul judecătorilor – asta ar ridica imense probleme etice și legale. Totuși, există aplicații utile: de exemplu, sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor în instanțe (implementat electronic de ceva vreme pentru a preveni influențe) ar putea fi îmbunătățit cu algoritmi care să asigure și mai bine distribuția echitabilă a volumului de muncă. Sau un alt exemplu: folosirea AI pentru a anonimiza documente din dosare atunci când sunt publicate (ștergerea automată a datelor cu caracter personal din hotărâri, ceea ce acum se face manual într-o oarecare măsură).Poliția și structurile de securitate încep și ele să testeze unelte bazate pe inteligență artificială. Există deja camere de supraveghere care folosesc recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare (ANPR) pentru a depista mașini căutate sau pentru a amenda automat vitezomani. Acesta e un exemplu de AI (simplu, e drept, dar eficient) integrat în sistemele de siguranță rutieră. Cât despre recunoaștere facială sau supraveghere video inteligentă în spații publice, subiectul e sensibil: oficial nu avem un sistem implementat la nivel național, dar unele proiecte locale sau propuneri au existat. Întotdeauna însă apar discuții despre viața privată și posibilitatea de abuz, așa că aceste inițiative sunt încă în stadiu incipient. În justiție, s-ar putea în viitor vedea AI folosit pentru a căuta jurisprudență relevantă (un fel de asistent juridic care răsfoiește milioane de pagini în secunde pentru a găsi precedente aplicabile cazului tău). Deocamdată, avocații și judecătorii români folosesc baze de date clasice, dar probabil nu e departe ziua când un legal AI assistant va fi pe monitorul fiecărui practician al dreptului.
• Sănătate: Aici avem un paradox. Pe de o parte, sistemul public de sănătate e copleșit de probleme cronice (finanțare, personal, management), deci nu te-ai aștepta să fie vârf de lance la inovație. Pe de altă parte, tocmai pentru că nevoile sunt mari, au apărut câteva inițiative de telemedicină și diagnostic asistat de computer. De exemplu, câteva spitale din țară (unele de stat, altele private) au testat softuri de analiză a radiografiilor și RMN-urilor bazate pe inteligență artificială, care pot ajuta medicii radiologi să detecteze leziuni sau tumori mai rapid și mai precis. La Timișoara și Cluj s-au derulat proiecte pilot în acest sens, cu rezultate promițătoare: AI-ul poate evidenția medicului “zone suspecte” pe o imagine, reducând riscul ca ceva important să fie trecut cu vederea în grabă. Desigur, decizia finală aparține medicului, dar un “al doilea cititor” electronic ajută la acuratețe.Un alt domeniu este analiza datelor medicale și predicții. Casele de asigurări de sănătate experimentează algoritmi care să identifice modele suspecte de decontări (de exemplu, dacă un furnizor medical trișează sistemul cu servicii nefurnizate) sau care să estimeze necesarul de medicamente în funcție de sezon și trenduri, optimizând stocurile. În plus, pandemia COVID-19 a dat un impuls telemedicinei – iar acum se încearcă integrarea unor forme de IA în platformele de consultanță online, pentru trierea simptomelor sau recomandări inițiale (gen chestionare inteligente care să îndrume pacientul). În ansamblu, în sănătate suntem la început de drum: tehnologia e folosită punctual, adesea grație unor medici entuziaști sau proiecte cu fonduri externe. Nu avem încă un spital “inteligent” complet înzestrat cu IA, dar pas cu pas apar componente din ce în ce mai deștepte alături de halatele albe.
• Educație: Sistemul educațional românesc folosește inteligența artificială mai mult indirect decât direct. Un exemplu major este adoptarea pe scară largă a platformelor digitale educaționale oferite de companii precum Google (Classroom) sau Microsoft (Teams), mai ales în perioada de pandemie. Aceste platforme au integrate algoritmi inteligenți – de la simplul autocorrect la instrumente de traducere automată sau organizare a cursurilor – pe care peste 2 milioane de elevi, profesori și părinți de la noi le-au folosit. Practic, fără să conștientizăm mereu, am avut AI în școli sub forma asistenților digitali care programează întâlniri, distribuie teme, sau chiar evaluează răspunsuri la quiz-uri online.Mai departe, au apărut și inițiative de conținut educațional personalizat cu ajutorul AI. Câteva start-up-uri edtech locale lucrează la aplicații care, de exemplu, detectează lacunele unui elev la matematică și îi generează automat exerciții adaptate nivelului său. Sau platforme care folosesc algoritmi pentru a recomanda elevilor ce să mai studieze în funcție de progresul lor. Aceste proiecte sunt însă de nișă deocamdată, pilotate poate în școli private sau ca supliment extra-școlar. Sistemul public e departe de a implementa așa ceva la scară largă.

  În schimb, provocarea majoră în educație legată de IA vine dintr-o direcție amuzantă: cum gestionezi elevii și studenții care folosesc instrumente gen ChatGPT ca să-și facă temele? Aici AI-ul și-a făcut deja simțită prezența – nu printr-un program al ministerului, ci prin ingeniozitatea (sau lenea) elevilor.

  În ultimul an, profesorii din România au început să se prindă că unele eseuri „prea bune” par scrise de un AI. Au apărut discuții, unii cer lucrări scrise doar de mână, alții încearcă softuri anti-plagiat care detectează text generat artificial. E un du-te-vino tehnologic haios: elevii încearcă să trișeze cu AI, profesorii contraatacă tot cu AI (un fel de IA polițist care-l prinde pe IA scriitorul).

  Dincolo de anecdote, asta arată că IA influentează deja educația: îi obligă pe profesori să regândească modul de evaluare și pe elevi să discearnă între a folosi o unealtă pentru a învăța sau pentru a trișa. E o conversație globală la care România ia parte plenar.

În ansamblu, utilizarea inteligenței artificiale în sectoarele publice și sociale din România este abia la început,

cu multe experimente și proiecte pilot. Avem entuziaști și exemple pozitive, dar scalarea lor e lentă. Instituțiile publice sunt inerțiale prin definiție – se mișcă greu, cu precauții. De asemenea, există o anumită lipsă de încredere sau teama de necunoscut: funcționarii se întreabă dacă nu cumva un algoritm le va face munca greșit și îi va pune în situații neplăcute, medicii se tem de responsabilitatea deciziilor luate cu ajutorul mașinilor, profesorii se tem că tehnologia îi va depăși. E nevoie de timp și de leadership care să împingă lucrurile înainte. Poate în următorii ani vom vedea o administrație care chiar ia decizii pe baza datelor analizate de AI și un sistem public care folosește aceste tehnologii nu ca pe un ornament, ci ca pe un motor intern. Deocamdată, 2025 ne găsește la faza de pionierat: promițător, dar fragil.

5. Riscuri și provocări: etică, dezinformare, politică, supraveghere

Nicio discuție despre revoluția AI nu e completă fără să punem pe masă și partea întunecată a tehnologiei. Pe cât de multe speranțe ne punem în inteligența artificială, pe atât de conștienți trebuie să fim de riscurile și provocările sale – mai ales într-o societate ca a noastră, care deja se confruntă cu dezinformare, tensiuni politice și infrastructură digitală uneori precară. Iată principalele pericole și dileme cu care România se confruntă în epoca AI:

• Deepfake și dezinformare: Dacă până acum ne luptam cu “fake news” clasice (articole inventate, poze scoase din context), viitorul ne aduce provocarea deepfake – materiale audio-video false, generate de AI, dar extrem de credibile. Imaginați-vă un clip în care un lider politic român pare că spune ceva scandalos, dar de fapt acel discurs a fost fabricat digital. Tehnologia pentru asta există deja și devine accesibilă. În preajma alegerilor (și 2024-2025 e plin de alegeri pe la noi), riscul de dezinformare prin AI e real. Unii politicieni ar putea fi ținta unor clipuri trucate menite să-i discrediteze, sau invers, ar putea chiar ei folosi asemenea tehnici împotriva adversarilor. Populația, neavizată, ar putea foarte ușor să ia drept bune astfel de materiale, pentru că mintea noastră crede ceea ce vede și aude. Chiar și textul generat de AI (de tip ChatGPT) poate fi folosit pentru a inunda rețelele sociale cu mesaje polarizante, comentarii coordonate, propagandă fină dar la scară industrială. România, având deja un ecosistem media fracturat și multă influență a rețelelor sociale, este vulnerabilă la o avalanșă de conținut fals credibil. Provocarea e să dezvoltăm mecanisme de detectare a deepfake-urilor și, mai dificil, să educăm publicul să fie sceptic în mod sănătos: să verifice sursele, să știe că acum ochii și urechile pot fi înșelate de tehnologie.
• Manipulare politică și socială prin AI: Legat de punctul anterior, inteligența artificială poate deveni o armă politică. Bot-ii de pe Facebook sau Twitter nu sunt ceva nou – dar AI-ul modern îi face mult mai greu de depistat. Un bot nu mai e doar un cont care repetă același mesaj; cu AI poate purta conversații elaborate, poate poza în om real, creând iluzia unui consens fals. În campaniile electorale, partidele ar putea folosi AI pentru a micro-targeta alegătorii: mesaje personalizate pentru fiecare segment, create automat, eventual cu figuri publice simulate digital care “îți vorbesc” direct. De asemenea, riscul de camere de ecou amplificate de algoritmi e mare – platformele online deja ne arată conținut pe baza preferințelor, iar cu AI se pot crea bule informaționale și mai strânse. Într-o țară unde discursul public devine tot mai polarizat, adăugarea unui strat de manipulare AI e ultimul lucru de care avem nevoie. Provocarea pentru România va fi să actualizeze legislația electorală și pe cea privind comunicarea politică, pentru a ține cont de noile unelte. Deocamdată, suntem în urmă – nu există legi specifice despre deepfake sau botizare a dezbaterilor, se merge pe cadrul general. Politicienii, dacă ar fi înțelepți, ar conveni un armistițiu în a folosi asemenea tactici, de teama că pot fi întoarse împotriva oricui. Rămâne de văzut – tentația puterii e mare, iar AI oferă acum butoane periculoase la îndemână.
• Riscuri etice și bias: Inteligența artificială nu este imună la prejudecăți. Dimpotrivă, modelele de AI pot prelua și amplifica biais-uri (tendențiozități) existente în datele cu care au fost antrenate. De exemplu, dacă mâine un minister din România folosește un AI pentru a evalua automat CV-urile candidaților la un job, există riscul ca acel AI să discrimineze fără intenție: poate învăța din istoricul de angajări că, să zicem, bărbații au fost preferați pe un post tehnic și să puncteze mai slab candidaturile femeilor – doar pentru că așa a fost înainte. Sau un AI folosit de poliție pentru analiză infracțională ar putea să tragă concluzii eronate legate de anumite zone sau comunități pe baza datelor incomplete, punând astfel etichete nedrepte. România trebuie să fie foarte atentă la aceste aspecte. Deja societatea noastră are propriile prejudecăți și inegalități; dacă le turnăm în betoane algoritmice, riscăm să le perpetuăm sub aparența “deciziilor obiective ale unei mașini”. Aici intervine necesitatea unor standarde etice clare: AI-ul folosit de instituții sau companii trebuie auditat, testat pentru bias, și trebuie să existe proceduri de remediere dacă se constată nedreptăți. E o provocare globală, dar și noi trebuie să îi găsim răspuns local.
• Supraveghere și intimitate: Cu tehnologia vine și tentația supravegherii. Camere inteligente, analiză video în masă, urmărirea activității online prin algoritmi – toate acestea pot aluneca spre statul Big Brother dacă nu suntem vigilenți. România, ca parte a UE, a aderat la principiile GDPR care protejează datele personale, iar la nivel european se discută reglementări stricte pentru a interzice, de exemplu, recunoașterea facială în timp real în spații publice (considerată o ingerință prea mare în viața privată). Totuși, există mereu o balanță fragilă între securitate și libertate. Să ne amintim că periodic, la fiecare eveniment nefericit (un atentat, o creștere a infracționalității), apare discursul “ne trebuie mai multă supraveghere, ca-n filme, cu computerul care vede tot”. În România anului 2025 nu avem un sistem integrat de monitorizare totală, dar tehnologia necesară ar putea fi instalată relativ rapid dacă s-ar dori. Deja orașele sunt pline de camere; dacă mâine cineva le conectează la un software de recunoaștere facială și la baze de date, am intra într-o altă eră. Provocarea e să menținem controlul democratic asupra folosirii AI-ului în acest scop. Oamenii trebuie informați și consultați: acceptăm sau nu astfel de practici? Unde e limita între a prinde teroriști și a știi ce face fiecare cetățean? Sunt întrebări grele, la care nici Occidentul n-are răspuns complet. Dar măcar suntem conștienți de ele și există presiune publică pentru transparență. România va trebui să-și elaboreze și ea un cadru legal pe măsură ce tehnologiile devin disponibile, altfel ne putem trezi cu inițiative disparate și potențial abuzive.
• Lipsa reglementării și a unui cadru legal clar: În prezent, vidul legislativ în materie de inteligență artificială este aproape total la nivel național. Practic, nu avem legi specifice despre ce au voie și ce nu au voie să facă sistemele IA. Ne bazăm pe legislația generală (protecția datelor personale, legile comerțului electronic, etc.) și așteptăm reglementarea unitară de la nivelul UE. Uniunea Europeană pregătește AI Act, un set de reguli care să se aplice peste tot, clasificând sistemele de IA în funcție de risc (de exemplu, interzicând clar unele aplicații precum scoringul social sau supravegherea totală, și impunând cerințe pentru altele). Dar aceste reglementări încă se negociază și probabil vor intra în vigoare abia spre 2025-2026. Asta înseamnă că România în 2025 e încă un Wild West al AI-ului: orice companie sau instituție poate încerca aproape orice, fără un ghidaj legal specific – ceea ce poate fi periculos. Lipsa reglementării afectează și încrederea: de pildă, dacă un cetățean consideră că a fost nedreptățit de o decizie luată automat de un AI (să zicem, i-a fost refuzat creditul bancar de un algoritm), el nu are încă pârghii clare de contestare specifică pe motiv de “decizie automată”. Sigur, poate folosi legea protecției datelor, dar nu e un mecanism direct legat de AI.Mai mult, standardele de calitate și siguranță pentru aplicațiile de AI nu sunt clar definite local. Cine răspunde dacă un AI greșește grav? Programatorul, firma, utilizatorul final? Toate acestea trebuie lămurite. Eforturile guvernamentale de care vorbeam (strategia și viitorul cadru de reglementare) vor trebui să acopere și aceste aspecte. Momentan, subiectul absenței reglementării e un mare “elefant din cameră” – toată lumea îl vede, puțini știu cum să îl abordeze. Unii susțin că nu ar trebui să inovăm prea mult până nu vin regulile, alții zic dimpotrivă, că regulile prea dure ar sugruma inovația locală. România trebuie să găsească un echilibru: să protejeze cetățenii și valorile democratice, fără să pună bețe în roate evoluției tehnologice care poate aduce beneficii economice.
• Impact economic și asupra forței de muncă: O ultimă provocare majoră e de ordin socio-economic. Ce efect va avea IA asupra locurilor de muncă în România? Deja vedem intenția de a înlocui un segment din funcționarii publici cu automatizare. Și în sectorul privat, mulți angajați se întreabă dacă jobul lor va mai exista peste 5-10 ani sau va fi preluat de un robot software. Studiile (inclusiv unul făcut de Google recent) sugerează că peste jumătate din joburile din România ar putea fi augmentate sau transformate de inteligența artificială în următorul deceniu. Asta nu înseamnă neapărat șomaj în masă, dar înseamnă schimbare: oamenii vor trebui recalificați, vor trebui să învețe să lucreze alături de AI. Țara noastră are deja problema forței de muncă (mulți tineri plecați, anumite domenii cu deficit de personal, altele cu surplus). Automatizarea ar putea adânci aceste dezechilibre dacă nu este gestionată cu cap. Un scenariu optimist e că AI preia muncile plictisitoare și periculoase, permițând oamenilor să facă munci mai creative și mai satisfăcătoare. Un scenariu pesimist e că IA accentuează inegalitățile – cei care știu să o folosească și au capital vor prospera, restul vor rămâne pe dinafară. Provocarea pentru România va fi să investească în pregătire profesională continuă: cursuri de reconversie, training în abilități digitale, pentru ca tranziția să fie una echitabilă. De asemenea, să gândească măsuri economice pentru a stimula sectoarele unde IA creează joburi noi (de exemplu, în dezvoltare de software, analiza datelor, mentenanța sistemelor automate) și a amortiza lovitura în sectoarele unde IA va duce la pierderea locurilor de muncă repetitive.

România anului 2025 privește revoluția inteligenței artificiale cu un amestec de entuziasm și precauție.

Avem, pe de o parte, ambiții strategice, o piață tech înfloritoare și tineri talentați, gata să profite de oportunitățile oferite de IA. Pe de altă parte, nu ducem lipsă de bătăi de cap: implementarea rămâne greoaie, reglementările abia se conturează, iar riscurile – de la deepfake la șocuri pe piața muncii – sunt cât se poate de reale.

Tonul general în societate este încă optimist, poate și pentru că ne place să credem că vom găsi mereu soluții “dăștepte” la probleme “dăștepte”. Important este ca optimismul să fie dublat de luciditate.

Inteligența artificială nu este un panaceu care va rezolva automat toate neajunsurile României – corupția nu va dispărea cu un algoritm, nici educația nu se va reforma cu un chatbot – dar nici un bau-bau apocaliptic care să ne sperie de schimbare. Ca în orice revoluție, adaptarea este cheia. România are ocazia să se adapteze proactiv la era AI, să-i modeleze beneficiile în avantajul public și să-i țină sub control riscurile.

Cum vom valorifica această ocazie? Rămâne de văzut. Până una alta, ne aflăm într-un punct de cotitură: avem planuri mari pe hârtie, facem pași mărunți în practică, și sperăm ca drumul să ne ducă spre o Românie mai inovatoare, dar și mai responsabilă în folosirea inteligenței artificiale.

În fond, viitorul nu a fost niciodată ușor de prezis – însă, dacă e să ne luăm după entuziasmul și inteligența celor care împing înainte această revoluție, am zice că șansele sunt de partea noastră.

Cum ar zice un AI optimist: “Calculând probabilitățile, perspectivele arată promițător – cu condiția să învățăm din datele prezentului și să optimizăm constant.”