Primarul liberal Andrei Volosevici flituit repetat de conducerea PSD de la CSM Ploiești
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești, finanțat integral din banii ploieștenilor, este de ani de zile o sinecură controlată de oamenii impuși de PSD, chiar dacă primarul municipiului, de vreo cinci ani, a fost și este de la PNL.
Practic, CSM Ploiești este stat în stat și toacă banii ploieștenilor, an de an, fără să se cam dea socoteală, iar performanțele sportive abia dacă se văd cu lupa.
CSM Ploiești, stat în stat pe banii ploieștenilor
PUTEREA a solicitat pe 22 martie 2021 în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, edilului PNL al Ploieștiului, Andrei Volosevici, mai multe date despre activitatea sportivă și financiară a CSM Ploiești, inclusiv despre stadionul Ilie Oană și Hipodromul Ploiești.
Dar, surpriză! Pe 5 aprilie 2021, Primăria municipiului Ploiești ne-a comunicat că cei din conducerea CSM Ploiești au refuzat de două ori să dea aceste informații, deși chiar primarul Andrei Volosevici a cerut scris aceste informații solicitate de PUTEREA.
Omul pus de Volosevici l-a trimis după țigări pe edilul Ploieștiului
Refuzul conducerii CSM Ploiești de a furniza aceste informații despre activitatea clubului finanțat integral din banii ploieștenilor este surprinzătoare dacă ținem cont că actualul director al clubului, Grigore Constantin, a fost numit chiar de primarul Andrei Volosevici.
Practic, directorul pus de edilul Ploieștiului l-a trimis după țigări chiar pe primarul Andrei Volosevici cel care l-a susținut, promovat și impus. Astfel, prin acest refuz al directorului Grigore Constantin a ieșit la iveală faptul că CSM Ploiești este controlat și condus de oamenii impuși de PSD, dar finanțat din banii publici aprobați de PNL.
Ca atare, CSM Ploiești este condus de facto de oamenii impuși pe funcții de PSD, adică directorii adjuncții Lucian Rădulescu și Melania Dragomir, și soții Luminița și Mihai Albu, ea ca șef serviciu financiar-contabilitate, el coordonator structură sportivă.
Semne de întrebare
De ce oare primarul liberal Andrei Volosevici nu a trimis până acum vreun control la CSM Ploiești sau să ceară Camerei de Conturi Prahova să „scaneze” mai atent finanțările de la această structură sportivă finanțată din banii ploieștenilor, inclusiv cele de la stadionul Ilie Oană și Hipodromul Ploiești?
Nu cumva și din cauza consilierului său personal Valeriu Răchită care susține că el face toate cărțile în acest club, dar nu poate fi numit în fruntea lui din lipsă de… studii?