Evaluarea Națională, susținută mai târziu de elevii olimpici

Publicat: 24 apr. 2025, 17:13, de Patrisia Brătan, în SOCIAL , ? cititori
Evaluarea Națională, susținută mai târziu de elevii olimpici
sursa foto: Freepik

În acest an, Evaluarea Națională va avea o sesiune specială pentru olimpici, anunță Ministerul Educației. Foarte mulți dintre aceștia participă la olimpiade și alte competiții internaționale chiar în perioada examenului, susținut în perioada 23-25 iunie.

Când susțin olimpicii Evaluarea Națională 2025

Măsura adoptată în ultimul moment de Ministerul Educației va sprijini elevii care participă la olimpiade și nu reușesc își susțină examenul. Într-o conferință de presă care a avut loc joi, secretarul de stat Sorin Ion a anunțat sesiunea specială se va desfășura la începutul lunii iulie.

Astfel, elevii care finalizează clasa a VIII-a se vor putea prezenta la olimpiade, susținând ulterior Evaluarea Națională.

Calendarul sesiunii speciale de Evaluare Națională:

  • 2 iulie – Limba și Literatura Română: proba scrisă;
  • 3 iulie – Matematică: proba scrisă;
  • 4 iulie – Limba maternă: proba scrisă.

„Prin urmare, sesiunea specială va fi după evaluarea mare să-i spunem și înainte de repartizarea la liceu, ca să putem să le dăm aceleași șanse. Mai precis, în datele de 2 și 3 limba și literatura română și matematică, respectiv 4 iulie – limba și literatura maternă. Așadar, la începutul lunii iulie organizăm o sesiune specială”, a declarat secretarul de stat Sorin Ion.

Calendarul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a

Evaluarea Națională are loc în perioada 23-27 iunie 2025. Proba română va fi susținută în 23 iunie, iar cea la matematică este programată în data de 25 iunie. Elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile pe 13 iunie 2025. Primele rezultate se vor afișa pe 3 iulie, iar cele finale, de după contestații, pe 10 iulie 2025.

Desfășurătorul complet al examenelor:

  • 10-13 iunie 2025: Înscrierea la Evaluarea Națională;
  • 13 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a;
  • 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă;
  • 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă;
  • 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă;
  • 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor;
  • 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor;
  • 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor;
  • 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale.

În acest an, la simulare s-a înregistrat o creștere a notelor egale sau mai mari decât 5 la matematică. În cazul limbii române, rezultatele au scăzut cu aproape 10 puncte procentuale față de anul trecut (de la aproape 74%, la 64%).

La matematică s-au prezentat la probă cu 879 mai puțini elevi comparativ cu proba de la limba română.