MAE: Dialog al ministrului Afacerilor Externe cu şefii oficiilor consulare ale României de pe teritoriul Italiei
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut miercuri o întâlnire, în format videoconferinţă, cu şefii oficiilor consulare ale României de pe teritoriul Republicii Italiene – de la Bari, Trieste, Bologna, Torino, Catania, Milano şi secţia consulară a Ambasadei României la Roma – cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează la Roma.
Agenda discuţiilor a cuprins teme de actualitate privind activitatea consulară din Italia, cu accent pe identificarea celor mai bune soluţii în sprijinul numeroasei comunităţi româneşti care trăieşte în această ţară. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat liniile de acţiune prioritare privind reforma serviciilor consulare, precum şi profesionalizarea şi eficientizarea activităţii consulare.
Cu acest prilej, ministrul Afacerilor Externe a subliniat că reforma serviciilor consulare constituie o prioritate „zero” a conducerii MAE, în vederea facilitării accesului cetăţenilor români la serviciile consulare şi îmbunătăţirii ample a calităţii şi condiţiilor de procesare a acestora.
Totodată, ministrul Aurescu a subliniat „importanţa menţinerii unor standarde înalte în activitatea de lucru cu publicul şi a unei conduite ireproşabile în toate situaţiile, subliniind că nu va tolera niciun fel de abatere de la aceste standarde şi conduită”, precizează MAE.
De asemenea, şeful diplomaţiei române a făcut referire la adoptarea şi implementarea noii proceduri privind organizarea consulatelor itinerante (mobile) în localităţile aflate la distanţe considerabile faţă de sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare.
Astfel, la 1 aprilie, a fost lansat în consultare publică, cu comunităţile de români din afara graniţelor, prima formă a Planului privind organizarea a 63 de consulate itinerante (mobile) în anul 2021.
Ministrul a trecut în revistă şi demersurile iniţiate de MAE pentru digitalizarea şi debirocratizarea procesului de furnizare a diverselor servicii consulare pentru cetăţenii români din străinătate, acţiuni care presupun optimizarea sistemelor informatice aferente, precum şi, în anumite cazuri, modificarea cadrului legislativ naţional. Prin acest amplu proces, MAE urmăreşte să reducă semnificativ prezenţa fizică a cetăţenilor români la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, să eficientizeze obţinerea serviciilor consulare.
Conform MAE, şefii oficiilor consulare au prezentat detaliat elemente privind comunitatea românească din circumscripţia consulară, cu accent pe problemele cu care se confruntă cetăţenii români în actualul context pandemic, au făcut propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii de lucru, inclusiv privind amenajarea sau relocarea sediilor oficiilor consulare acolo unde este cazul şi au confirmat necesitatea şi utilitatea implementării procesului de digitalizare şi debirocratizare a serviciilor consulare.
Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa continuării procesului de modernizare în domeniul consular, în beneficiul membrilor comunităţilor româneşti din străinătate şi le-a solicitat şefilor de oficii consulare să intensifice demersurile de informare publică periodică a comunităţii româneşti din Republica Italiană cu privire la stadiul demersurilor realizate în acest scop.
Cu prilejul vizitei oficiale efectuate la Roma, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, de asemenea, la o ceremonie de decorare în cadrul căreia a înmânat distincţiile conferite de preşedintele Klaus Iohannis unor reprezentanţi ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei şi Bisericii Adventiste.
În cadrul ceremoniei au fost decoraţi Preasfinţitul Părinte Siluan, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, şi pastorul Benone Corneliu Lupu, coordonator al Bisericii Adventiste Române din Italia, pentru eforturile întreprinse în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi ca semn de apreciere pentru activitatea de păstorire şi de implicare activă în viaţa comunităţilor româneşti din Italia.