Trump Jr. la București, nicio menţiune despre anularea alegerilor din 2024: „Eu și tatăl meu creăm o mare oportunitate pentru afaceri și locuri de muncă în România“
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/trump-jr.jpeg)
Donald Trump Jr., fiul cel mare al fostului președinte al Statelor Unite și vicepreședinte executiv al imperiului de afaceri Trump Organization, a fost prezent luni la București în cadrul turneului său regional de afaceri intitulat Trump Business Vision.
Trump Jr.: „România are programatori incredibili pe partea de software“
Vizita sa în capitala României face parte dintr-un circuit est-european ce include și orașe precum Budapesta, Belgrad și Sofia.
Într-un interviu acordat postului România TV, Donald Trump Jr. a subliniat potențialul uriaș pe care România și întreaga Europă de Est îl reprezintă pentru investiții și dezvoltare economică. Deși nu a oferit detalii concrete despre proiectele planificate, el a afirmat că „eu și tatăl meu creăm o mare oportunitate pentru afaceri și locuri de muncă în România și în Europa de Est”.
Trump Jr. a lăudat în mod special calitatea specialiștilor români din IT, evidențiind motivația și profesionalismul acestora,
„România are programatori incredibili pe partea de software. Sunt oameni care vor să muncească din greu, au cunoștințe și nu își doresc vacanțe prelungite, cum se întâmplă în Vestul Europei. Este o regiune cu adevărat promițătoare pentru afaceri”, a spus el.
Totodată, el a comparat Estul și Vestul Europei din punct de vedere al atractivității investiționale, subliniind că Europa Occidentală este percepută drept rigidă și suprareglementată.
„Americanii nu mai vor să investească în Vest. Prea multe reglementări, prea puțină valoare adăugată”, a declarat Trump Jr., adăugând că Europa de Est are șansa unui „nou început economic”.
De asemenea, fiul fostului președinte american a transmis un mesaj privind importanța experienței în afaceri în viața politică.
„Am văzut politicieni care nu au avut niciodată o afacere, dar iau decizii de trilioane de dolari. Noi avem nevoie de lideri care înțeleg mediul economic real și care știu ce înseamnă responsabilitatea financiară”, a mai afirmat Trump Jr.
Potrivit unor informaţii, vizita lui Donald Trump Jr. la București a fost organizată de omul de afaceri Adrian Thiess și nu a inclus întâlniri cu politicieni români. De asemenea, Trump Jr. nu a făcut nicio mențiune cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 din România, subiect pe care îl comentase critic în trecut.