Iohannis: Cursurile se vor relua după vacanță pe baza acelorași scenarii
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu ministrul Educației, că după vacanța de primăvară elevii vor reveni la cursuri pe baza acelorași scenarii după care au funcționat școlile în ultima perioadă.
„În ceea ce privește reluarea cursurilor după actuala vacanță, se vor aplica aceleași scenarii pe baza cărora s-a desfășurat activitatea didactică în acest semestru. Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil, dar acest lucru depinde direct de evoluția epidemiologică”, precizează Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă.
În cadrul discuției dintre cei doi, președintele Klaus Iohannis „a apreciat acțiunile Ministerului Educației referitoare la campania de vaccinare pentru comunitățile școlare și universitare și a evidențiat, totodată, necesitatea intensificării procesului de vaccinare.”
„Imunizarea într-un număr cât mai mare a personalului din sistemul de învățământ va permite desfășurarea în siguranță a cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii fiind, astfel, protejați împotriva infectării cu SARS-CoV-2”, se mai arată în comunicatul de presă.
O altă temă de discuție a vizat nevoia de consolidare a unor conduceri performante la nivel preuniversitar.
Ministerul Educației urmează să stabilească metodologia și criteriile pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de directori și directori adjuncți.