Detalii despre funeraliile prințului Philip. Ducele de Edinburgh ar fi stabilit cum vrea să fie înmormântat
Funeraliile Prințului Philip ar urma să aibă loc cel mai probabil la sfârșitul săptămânii viitoare, sâmbătă. În Regatul Unit al Marii Britanii este decretat doliu național.
Prințul Philip s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 99 de ani. Sicriul cu trupul prințului consort va fi mutat astăzi sau mâine în capela Saint George de la castelul Windsor.
Noaptea trecută, regina Elisabeta a II-a și membrii seniori ai familiei regale au pus la punct detaliile funeraliilor.
Presa britanică scrie că, cel mai probabil, la înmormântarea prințului va fi permisă participarea unui număr limitat de persoane.
De asemenea, sicriul probabil că nu va fi depus pentru ca publicul să-și ia rămas bun.
În mod tradițional, ceremonia va fi însoțită de o procesiune militară.
Ultimul drum al prințului Philip va fi acompaniat de muzică de cimpoi, iar din ziua următoare, drapelele de pe teritoriul britanic nu vor mai fi arborate.
Regina Elisabeta va reveni complet la viața publică abia după 30 de zile de la funeralii.
Tot presa britanică scrie că prințul Philip și-ar fi pregătit încă din timpul vieții detalii despre înmormântarea sa. Acesta glumea și spunea că unele persoane cu care a discutat despre propriile sale funeralii au murit înaintea sa.
Pe durata perioadei de doliu, evenimentele publice guvernamentale sunt anulate.