Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie în prezența unor deținuți și refugiați
Papa Francisc a celebrat duminică Sfânta Liturghie în biserica „Santo Spirito in Sassia”, în afara Vaticanului, nu departe de Piaţa Sf. Petru, unde a fost însoţit de mai mulţi deţinuţi, refugiaţi şi un grup de asistenţi medicali, cu ocazia sărbătorii Milostivirii Divine.
Slujba s-a derulat în faţa unei adunări reduse, de aproximativ 80 de persoane, din cauza restricţiilor legate de pandemia provocată de coronavirus. Anul trecut, cu ocazia acestei sărbători instituite în 2000 de Papa Ioan Paul al II-lea, Francisc a celebrat o mesă fără credincioşi , aminteşte AFP.
Anul acesta, au fost prezenţi deţinuţi din două închisori din Roma, precum şi de la un centru de detenţie pentru tineri, refugiaţi din Siria, Nigeria şi Egipt, precum şi asistente medicale dintr-un spital din apropiere, inclusiv călugăriţe.
În omilia sa, liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lume a subliniat importanţa pentru creştini de a nu rămâne indiferenţi faţă de cei din jur.
„Soră şi frate, vrei o dovadă că Dumnezeu a atins viaţa ta? Vezi dacă te apleci asupra rănilor celorlalţi”, a spus papa, citat de Vatican News. ”Să nu rămânem indiferenţi. Să nu trăim o credinţă pe jumătate, care primeşte şi nu dă, care primeşte darul dar nu se face dar. Am fost milostiviţi: să devenim milostivi’”, a adăugat el.
Papa în vârstă de 84 de ani, care a fost vaccinat împotriva COVID-19 înainte de călătoria sa în Irak la începutul lunii martie, nu a purtat mască de protecţie în timpul slujbei, la fel ca şi cei care au citit din Biblie. Toate celelalte persoane din biserică, inclusiv copiii din cor şi alţi preoţi, aveau faţa acoperită cu mască