Zeci de tone de deșeuri din Italia au fost descoperit într-o curte din Bihor
O cantitate de aproape 190 de tone de deșeuri aduse din Italia au fost găsite în curtea unei firme din Bihor.
Deșeurile au fost descoperite în urma unui control al Gărzii de Mediu.
Gunoaiele constau în materiale textile, plastic și cauciuc. S-a descoperit că deșeurile fuseseră aduse din Italia. Cel mai probabil, acestea trebuiau să fie arse.
Potrivit comisarilor Gărzii de Mediu, 23 de tone erau deșeuri textile, iar 165 de tone erau deşeuri de plastic şi cauciuc.
Deşeurile provenite din Italia au fost transportate cu zece TIR-uri, în perioada fabruarie – martie 2021 către punctul de lucru al societăţii din Sâniob.
În timpul controlului administratorul societăţii a declarat că a adus în ţară aceste deşeuri cu scopul de a le valorifica. Acesta însă nu deţine nici un fel de instalaţie sau alte dotări pentru valorificarea deşeurilor.
Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au făcut o plângere penală pentru transfer ilegal de gunoi.
S-a dispus sistarea introducerii în ţară de deşeuri din afara teritoriului României fără respectarea prevederilor legislaţiei specifice privind transferul intracomunitar de deşeuri.