Surse: Traseista Ioana Mihăilă, propunerea USR-PLUS pentru Ministerul Sănătății. Voiculescu: Dacă asta va fi decizia alianței, o voi susține
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat vineri dimineață că, dacă Ioana Mihăilă va fi noul ministru al Sănătății, el o va susține.
Întrebat, vineri, dacă i-ar acorda sprijinul său, Vlad Voiculescu a spus că Oana Mihăilă ar avea susținerea sa.
„Dacă aceasta va fi decizia Alianței USR PLUS, ca dr. Oana Mihăilă sau altcineva să meargă să preia portofoliul, evident că îi voi oferi toată susținerea mea. Nu e vorba numai de mine, ci de întreaga echipă”, spune Vlad Voiculescu.
De asemenea, Vlad Voiculescu spune că a intrat în politică pentru a face o diferență, nu pentru o funcție sau alta.
„Ca să fie foarte clar, am intrat în politică, eu și colegii mei, să facem o diferență, nu pentru o funcție sau alta. Cu siguranță voi pune umărul și de acum încolo și cu siguranță pentru cei care vor o schimbare și pentru cei care împărtășesc valorile de adevăr, profesionalism, de transparență voi fi în continuare un partener”, conchide Voiculescu.
Conform unor surse din Alianța USR-PLUS citate de Digi24, Oana Mihăilă, medic endocrinolog din Oradea, va fi propunerea pentru Ministerul Sănătății.
Orădeanca Oana Mihăilă, actuală membră a USR era, cu aproximativ 9 ani în urmă, membră a PNL, spun oameni bine informați din județ. Prin anul 2011, doamna doctor se afișa în conferințele de presă cu șefa Organizației de Femei a PNL Oradea, Florica Cherecheș. În cadrul unuia din aceste evenimente, femeile liberale erau îndemnate să se controleze la Centrul de Osteoporoză, deținut de actuala membră a USR, Ioana Mihăilă.
Ioana Mihăilă a trecut și prin PNL, unde în urmă cu nouă ani se afișa în conferințele de presă cu șefa Organizației de Femei a PNL Oradea, Florica Cherecheș