Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, poate dizolva Parlamentul

Publicat: 16 apr. 2021, 11:28, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, poate dizolva Parlamentul

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis, joi după-amiază, că Parlamentul de la Chișinău poate fi dizolvat și că s-au întrunit toate elementele constituționale în acest sens.

Astfel, şefa statului, Maia Sandu, este în drept să semneze decretul de dizolvare a legislativului, potrivit Agerpres.

Avizul este definitiv şi nu poate fi supus niciunei căi de atac. „Se constată drept circumstanță care justifică dizolvarea Parlamentului – imposibilitatea formării Guvernului.

Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial”, a declarat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, potrivit Jurnal.md.

Parlamentul este dominat de o majoritate ostilă

Maia Sandu a susținut singură pledoaria în fața Curții. „Din respect pentru Înalta Curte, am decis să vin astăzi personal pentru a-mi susține punctul de vedere”, a spus ea. Acum urmează să dizolve Parlamentul și să anunțe data la care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.

În prezent, Parlamentul Republicii Moldova este dominat de o majoritate ostilă președintei Maia Sandu, care a ajuns în fruntea țării după ce a câștigat prezidențialele din 2020.