O pacientă COVID în stare gravă, transferată la Iași. Capitala nu mai are paturi libere la ATI
Situație critică în București. O pacientă infectată cu coronavirus, aflată în stare gravă, a fost transferată la Iași pentru a primi tratament de specialitate la ATI, fiindcă în Capitală nu mai sunt paturi libere.
„În acest moment, ambulanța care preia pacientul se află pe aeroport și așteaptă aterizarea elicopterului SMURD care aduce o pacientă intubată și ventilată mecanic, preluată de la București, pentru internare la ATI, la spitalul CFR din Iași.
Vom vedea la momentul aterizării, când vom fi informați de colegii de la București, despre ce este vorba. Știm că în unitățile de primiri urgențe din București se află mai mulți pacienți. Iașiul a primit și a ajutat întotdeauna Capitala pe această problemă.
Vinerea trecută am transferat trei pacienți, care au venit tot cu o aeronavă a SMURD București. Acum, după o săptămână, avem posibilitatea să sprijinim în primul rând pacientul, iar în felul ăsta să degrevăm și echipa din București de un pacient care are nevoie de ventilație, care are nevoie de terapie intensivă, și e bine că se va afla în următoarele minute în grija colegilor de aici, de la Iași.
De când s-a instalat unitatea mobilă la spitalul de boli infecțioase, și s-au creat în plus 10 paturi, am reușit să tratăm și să avem și mai puține cazuri care vin către urgență, avem în fiecare zi câteva locuri libere”, a declarat, la Digi24, Diana Cimpoeșu: Coordonator UPU SMURD Iași