Pentru cine bat clopotele în PNL la Palatul Cotroceni?

Publicat: 19 apr. 2021, 09:45, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
Pentru cine bat clopotele în PNL la Palatul Cotroceni?

După ce a fost refuzat de președintele Klaus Iohannis de două ori la campania de imagine, pardon de împăduririi, de la Bolintin Vale-Giurgiu și Dăbuleni-Dolj, liderul PNL Ludovic Orban a ținut totuși să planteze și el niște puieți.

Și nu oriunde, tocmai în Maramureș, unde deh… este o organizație puternică a PNL condusă de un fost consilier al lui Orban la Palatul Victoria-Ionel Bogdan, ajuns anul trecut președinte de consiliul județean.

De fapt, plantarea puieților a fost doar un pretext pentru Orban, adevăratul scop fiind acela de a-și asigura susținerea organizației PNL Maramureș pentru un nou mandat de președinte al PNL. Dar, ca dovadă că acțiunea de plantare a puieților a fost una făcută pe repede înainte, lui Orban i s-a rupt sapa, la scurt timp după ce s-a apucat de plantat, adică a rămas cu coada în mână.

Liderul PNL a precizat că este o zonă unde au fost tăiaţi copaci, solul fiind plin de ramificaţii. „Am dat de foarte multe rădăcini şi este mai greu de scos pământul”, a declarat Orban.

Un semn rău sau bun, încă nu se știe, însă cert este că a fost poate un prim semnal că PNL stă pe un butoi de pulbere.

Și Orban știa acest lucru când s-a dus în Mamamureș. Un scandal uriaș care mocnește în PNL după instalarea cabinetului Cîțu a atins cote greu de imaginat, mai ales în teritoriu.

Liderul Ludovic Orban este acuzat de o serie de baroni locali, în special din Transilvania, că a pus USR-ului și UDMR-ului pe tavă cele mai bănoase ministere, adică cel al Transporturilor, Fondurilor Europene, Economiei și Dezvoltării.

Dar, sub pretextul deschiderii unui centru de vaccinare, premierul Florin Cîțu și ministru de Interne s-au deplasat la Cluj. Însă, scopul deschiderii celor doi a fost cu totul altul. Mai mulți lideri locali din Transilvania și nu numai, dar și europarlamentari, senatori și deputați liberali s-au cam săturat de fentele și promisiunile lui Orban, fapt pentru care s-a întâlnit la Cluj ca să pună la cale debarcarea lui Orban din fruntea PNL pe motiv de „excelentă colaborare a acestuia cu USR și UDMR”.

Nu a fost deloc întâmplător că în acest weekend a apărut un sondaj în care tocmai edilul Clujului, Emil Boc, are cel mai mare grad de încredere între liberali și nu numai.

Ca atare, în perioada următoare, o să urmeze niște regrupării spectaculoase în tabăra PNL, dar atenție, regrupări fără Orban la butoane. De fapt, în câteva luni, Orban o să fie istorie, adică o să râmână doar cu coada sapei în mână. Și primul semnal l-a dat președintele Klaus Iohannis care i-a dat verde lui Cîțu la debarcarea lui Vlad Voiculescu, după ce Orban își declarase susținerea pentru ministrul PLUS al Sănătății.

Așadar, este destul de clar pentru cine bat clopotele în PNL la Palatul Cotroceni!