Descoperire: Cele două faze de somn ale caracatițelor
Un nou studiu despre caracatiţe, efectuat în Brazilia, a demonstrat că acestea experimentează cel puţin două faze majore de somn, similare oamenilor şi ar putea avea, de asemenea, vise.
Potrivit BBC, în timpul somnului profund, care durează în jur de şapte minute, caracatiţele rămân nemişcate, cu pielea decolorată şi pupilele contractate. În aproximativ 40 de secunde de somn activ, ele îşi schimbă culoarea şi îşi mişcă ochii, în timp ce îşi contractă tentaculele.
Pentru realizarea noului studiu, cercetătorii au analizat în laborator o specie denumită Octopus insularis. Aceştia au descoperit că modificările de culoare sunt asociate cu două stări de somn distincte: ‘‘somn profund” şi ”somn activ”.
Visele intense se petrec în timpul etapei REM, când ochii se mişcă rapid, respiraţia devine neregulată, ritmul cardiac creşte, iar muşchii paralizează pentru a nu se mişca în timpul somnului. Starea non-REM presupune mai mult somn profund şi mai puţine vise.
Autoarea principală a studiului, Sylvia Medeiros, a spus că descoperirile sugerează că şi caracatiţele ar putea visa sau trăi o stare similară.