Al doilea val al pandemiei devastează India
Un al doilea val Covid face ravagii în India. Datele sugerează că acest val se dovedește a fi mai infecțios și produce multe decese în unele state, deși rata mortalității din India din cauza virusului este una relativ scăzută.
Potrivit BBC, sistemul de sănătate al Indiei se prăbușește pe fondul creșterii cazurilor.
Creșterea bruscă a cazurilor
Creșterea numărului de cazuri a fost factorul predominant care a dus la situația tragică din prezent în India. Anul trecut, pe 18 iunie, India înregistra 11.000 de cazuri și în următoarele 60 de zile a adăugat în medie 35.000 de cazuri noi în fiecare zi.
La 10 februarie, la începutul celui de-al doilea val, India a confirmat 11.000 de cazuri, iar în următoarele 50 de zile, media zilnică a fost de aproximativ 22.000 de cazuri. Din păcate, în următoarele 10 zile, cazurile au crescut brusc, media zilnică ajungând la peste aproximativ 90.000.
Experții spun că această creștere rapidă arată că al doilea val se răspândește mult mai repede în toată țara. Dr. A Fathahudeen, care face parte din grupul de lucru Covid al statului Kerala, a declarat că această creșterea este previzbilă, având în vedere că India a lăsat garda jos atunci când infecțiile zilnice din ianuarie au scăzut la mai puțin de 20.000.
„Am spus în februarie că Covid nu a plecat nicăieri și un tsunami ne-ar fi lovit dacă nu ar fi luate măsuri urgente. Din păcate, un tsunami ne-a lovit într-adevăr acum. Un fals sentiment de normalitate s-a strecurat și toată lumea, inclusiv oamenii și oficialii, nu au luat măsuri pentru a opri al doilea val”, a precizat acesta.
Lipsa paturilor, aceeași problemă ca în România
Multe orașe indiene raportează o lipsă cronică de paturi de spital. Mai multe guverne de stat spun că vor crea noi facilități, dar experții spun că va fi greu să țină pasul cu ritmul numărului tot mai mare de infecții. Orașele grav afectate, precum Delhi, Mumbai și Ahmedabad, au rămas aproape fără paturi de spital.
Decese nedeclarate
Numărul deceselor zilnice a crescut brusc în al doilea val. India a raportat luni 1.761 de decese, ceea ce a dus la numărul total de peste 180.000 de la începutul pandemiei. Crematoriile au funcționat zi și noapte în mai multe orașe, iar oamenii trebuiau să aștepte ore întregi pentru ca defunctul să fie incinerat sau îngropat. Experții spun că acest lucru arată că numărul real de decese ar putea fi mult mai mare.
La 25 martie, India a anunțat că o nouă variantă „dublă mutantă” a coronavirusului a fost detectată din probele colectate din diferite state. Virologul Shahid Jameel a explicat că o „dublă mutație în zonele cheie ale proteinei spike ale virusului poate face virusul mai infecțios și îi permite să scape de sistemul imunitar”.
El spune că schimbarea virusului este singura „explicație logică” din spatele creșterii. Oficialii sanitari din Marea Britanie investighează acum dacă un mutant dublu se răspândește mai ușor și se sustrage vaccinurilor.