Respingerea PNRR de către Comisia Europeană, catalogată drept Fake News de ministrul Proiectelor Europene
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu a fost trimis oficial la Bruxelles, o decizie în acest sens urmând să fie luată săptămâna viitoare, susține Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Acesta a catalogat drept „știre falsă” anunțul conform căruia PNRR ar fi fost respins. Doar că toată confuzia a fost generată de o declarație a șefului său de partid, Dan Barna.
„Este un fake news care circulă din păcate, că ar fi respins Comisia PNRR. PNRR-ul României nu a fost trimis la Bruxelles în mod oficial. Sunt discuţii, negocieri tehnice informale, va fi o trimitere oficială. După această trimitere oficială Comisia Europeană are două luni de evaluare, conform regulamentului, şi atunci se va vorbi de acceptare sau modificare sau respingere, Doamne fereşte, a planului României„, a spus Ghinea joi, la Digi 24.
Confuzia legată de prezentarea planului la Bruxelles a fost generată de o declarație a co-președintelui USR – PLUS, Dan Barna, făcută cu doar câteva ore mai devreme la postul public de televiziune.
„În cadrul discuţiilor şi negocierilor avute în cadrul coaliţiei cu cei trei parteneri, am căzut de acord asupra unei forme de propuneri a PNRR cu care colegul nostru Cristian Ghinea a fost la Bruxelles, a discutat acolo cu oficialii europeni, cu comisarii pe acest subiect. Unele dintre teme au fost acceptate. Despre alte teme, Comisia Europeană a spus: ‘Cred că vă sunt necesare, dar nu vă dăm bani din PNRR pentru asta’. Noi avem trei miliarde pentru irigaţii. Au zis că nu este o reformă care ajută la rezilienţă după COVID, pentru că acest instrument la nivel european a fost gândit ca statele să se repună pe picioare după criza COVID şi unele teme sunt acceptate, alte teme… Nu e vorba că nu ne dau bani deloc. La unele au zis că e alocarea prea mare şi sunt dispuşi să dea sume mai mici”, a afirmat Barna.
„Nu există termen limită”
Ministrul Ghinea susține că nu există conceptul de deadline pentru trimiterea variantei oficiale, dar este o dată recomandată, respectiv 30 aprilie.
Există deja state care au anunţat că nu vor trimite până la 30 aprilie: Polonia, Malta, Finlanda, Bulgaria, Olanda. Joi s-a anunţat prima trimitere oficială a planului, planul Portugaliei.
„Nu este o competiţie, cu cine trimite primul„, a explicat Ghinea.
Ministrul a subliniat că acum se lucrează pe acele componente propuse public, care au ca mandat de negociere cu Comisia o pagină jumătate, două, şi care trebuie dezvoltate în documente tehnice ce presupun costuri pentru fiecare investiţie, deadline-uri, responsabilităţi.
„Fiecare componentă are prin natura ei câteva zeci de pagini, dacă nu chiar sute, la cele mai complicate. Am trimis la Bruxelles, împreună cu colegii mei din minister, cam 1.000 de pagini de documentaţie tehnică şi propuneri, pe care Comisia se uită. Avem întâlniri cu Comisia şi cu ministerele de linie şi după observaţiile lor aducem modificări, negociem.(…) Toate ţările fac aşa, fiind un mecanism nou, şi sunt în proces de negociere. Fiind în negociere nu vreau să dau detalii pe toate componentele, doar vă asigur că se munceşte intens aici la acest subiect”, a mai afirmat Ghinea.
Întrebat dacă sunt şanse ca varianta oficială să fie trimisă pe 30 aprilie, ministrul a răspuns că „se poate face asta”, însă întrebarea este dacă pe toate componentele chestiunile de costuri sunt bine documentate sau mai este nevoie de timp pentru partea tehnică.
„Asta e decizia pe care o vom lua săptămâna viitoare. Dacă vom decide să o trimitem post 30 aprilie va fi chestiune de săptămâni, nu mai mult„, a punctat Cristian Ghinea.
Conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor, din alocarea totală de 672,5 miliarde de euro pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) la nivelul UE, România poate beneficia de aproximativ 30,5 miliarde de euro, compuse din 13,8 miliarde de euro sub formă de granturi și 16,7 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.