11:06, 21.11.2024 • ECONOMIE
O revistă specializată susține că Dacia a vândut 366 de modele electrice Spring până acum
Potrivit unei analize a InsideEVs, publicație specializată în mașini electrice, Dacia a înregistrat 270 de vânzări ale noului Dacia Spring Electric, complet electric, în martie. 366 de unități au fost vândute de la lansare și până în prezent. Renault, proprietarul Dacia, a vândut până acum, aproximativ 21.600 de mașini electrice (în scădere cu 8% de la an la an).
Vehiculele electrice reprezintă 5,2% din vânzările totale de autoturisme la nivel global și 10% în Europa.
Luna trecută, vânzările nodelului Renault ZOE au crescut la peste 5.600 de unități de pasageri și alte 280 de versiuni comerciale.
De asemenea, francezii au vândut aproximativ 2.400 Twingo Z.E. și circa 1.200 de Kangoo Z.E.
Dacia înregistrase peste 10.000 de rezervări, la nivel european, până pe 24 martie, procesul de precomandă fiind deschis inițial în România, apoi Franța, Spania și Italia.
Dacia a pus la vânzare doar versiunea Confort Plus, a Spring, la care se pot adăuga doar două opțiuni, cablul de încărcare Type 2 (150 euro) și încărcarea rapidă DC 30 kW (300 euro). Se poate alege dintre trei variante de culoare pentru caroserie și apoi se plătește o taxă de rezervare de 99 euro. Prețul, după aplicarea subvențiilor prin programele Rabla și Rabla Plus este de 7.700 euro.
Anul trecut, pe piața românească s-au vândut sub 3.000 de automobile electrice.