Premierul, despre expulzarea oficialului rus: Nu are nicio legătură cu ce se întâmplă în alte țări
Premierul României, Florin Cîțu, consideră că decizia privind expulzarea adjunctului ataşatului militar de la Ambasada Rusiei în România nu are legătură cu ceea ce se întâmplă în alte ţări din Uniunea Europeană, nu face parte dintr-o campanie.
„Referitor la comunicatul de astăzi, eu nu aş lega-o (decizia expulzării adjunctului ataşatului militar rus – n.r.) pe seama unei campanii sau unei reacţii solidare cu ceea ce se întâmplă în alte ţări. În România a fost o decizie luată, asumată şi am mers mai departe. A fost o decizie pe care o luăm şi nu are nicio legătură cu ce se întâmplă în alte ţări din UE”, a declarat Florin Cîţu luni seară la TVR 1, întrebat dacă România s-a alăturat statelor care au reacţii la acţiunile Rusiei şi dacă vor continua astfel de măsuri.
Autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a adjunctului ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, Alexey Grishaev, având în vedere că „activităţile şi acţiunile sale contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Potrivit MAE, aceste elemente au fost comunicate părţii ruse, luni, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin.
Potrivit unor surse guvernamentale, Alexey Grishaev desfășura „activități de spionaj”. Acesta ar fi încercat să obțină informații din domeniul militar, despre activitatea forțelor NATO și despre interesele aliaților europeni și americani ai României, conform Digi24.
Citește și:
Ce spune ambasadorul Rusiei la București despre recenta expulzare a unui diplomat rus