Un oraş din Italia vinde case cu 1 euro. Care este condiția
Într-un oraș din Italia oamenii își pot cumpăra o casă la prețul unei cafele, la poalele muntelui Etna. Cel puțin 900 de case sunt puse în vânzare.
Într-un oraș din Sicilia, Castiglione di Sicilia, oamenii își pot cumpăra case la prețul unui espesso. Pe versanţii muntelui Etna, aproape de Taormina şi de plajele Siciliei, oraşul vinde aproape 900 de case abandonate.
Cele mai multe sunt localizate în parte veche a oraşului. Jumătate din ele sunt în ruină, şi vor fi date pentru preţul simbolic de 1 euro. Restul sunt într-o condiţie mai bună, şi vor fi vândute ieftin, începând cu un preţ de 4000 de euro.
Primarul Antonino Camarada a pornit un proiect ambiţios, de a readuce viaţa în micul lui orăşel, unde populaţia a scăzut de la 14.000 de oameni ( la începutul anilor 1900), la aproape 3000 în prezent.
„Avem o imensă moştenire arheologică de salvat, una plină de istorie. De-a lungul timpului, prea mulţi oameni au plecat, lăsând în urmă o mulţime de case vechi, pitoreşti, unele dintre ele datând chiar din timpul Renaşterii”, a spus el.
Multe alte oraşe din Italia fac acelaşi lucru, vând case vechi la preţul de 1 euro, dar Castiglione di Sicilia evaluează casele conform condiţiei în care acestea se găsesc. Dacă există mai mult interes pentru o proprietate, va fi ţinută o licitaţie.
Proiectul ce a fost lansat în martie 2021, e cel mai ambiţios de acest fel, cu cel puţin 400 de proprietăţi în oraş, care sunt într-o condiţie decentă, şi necesită investiţie minimă.
Condiția este ca cei care cumpără locuințele să le renoveze complet casele în decursul a trei ani.