Igor Dodon cere partidelor de stânga din Republica Moldova să i se alieze
La scurt timp după ce, miercuri seara, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului, propunând anticipate în data de 11 iulie, Igor Dodon a spus că e pregătit de alegeri.
El nu a contestat acțiunea Maiei Sandu, ci, dimpotrivă, a lansat un mesaj partidelor de stânga, cerându-le să i se alieze.
„Atât socialiștii, cât și alte partide de stânga trebuie să fie gata să lupte pentru poporul nostru ortodox moldovenesc la aceste alegeri. Acum nu este momentul conflictelor dintre noi, ci timpul de a explica oamenilor că toată liniștea sufletească, valorile, securitatea lor – toate acestea se pot pierde foarte repede dacă forțele pro-occidentale ajung din nou la putere în masă, ca a fost după 2009. Fără lupte și fără egoism de partid. Doar așa poate electoratul stâng în ansamblu să poată câștiga. Aceasta este singura modalitate prin care poporul moldovenesc poate câștiga aceste alegeri”, a scris Dodon pe canalul său de Telegram, potrivit tv8.md.
Dodon arată că partidul pe care îl conduce este gata de alegeri anticipate, susținând că electoratul socialiștilor este unul puternic. El a atacat-o, din nou, pe Maia Sandu, afirmând că aceasta „e controlată din exterior”, și că „decizia Curții Constituționale de astăzi a fost pronunțată contrat Constituției”.
Reacția lui Dodon pe Facebook
„Vreți alegeri, mergem la alegeri! Noi suntem pregătiți să facem față acestei provocări politice și să demonstrăm că electoratul socialiștilor este de încredere, este puternic din punct de vedere moral și înțelege foarte bine, cine și ce reprezintă în politica internă și cea externă. Aceste alegeri parlamentare au fost inevitabile, din mai multe motive. Însă ar fi trebuit să le amânăm din cauza pandemiei.
La toamnă, numărul de infectați ar fi fost deja în scădere. Însă dacă pentru Maia Sandu și coordonatorii săi din Occident nu contează riscurile la care sunt supuși cetățenii Moldovei, dacă Curții Constituționale aservite politic nu-i pasă de Constituție și ei toți împreună insistă asupra unei campanii electorale imediate, să-și asume toată responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook, citat de tv8.md.
Liderul PSRM susține că pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, țara a rămas fără un Parlament și fără un Guvern funcțional, iar aceasta se datorează acțiunilor președintei Sandu de a organiza alegeri parlamentare anticipate cu orice preț.