Protestatarii violenți din Piața Unirii au scăpat de arestul preventiv. Ce a decis Tribunalul București
Protestatarii care au fost arestați preventiv după incidentele violentele din Piața Unirii, din București, în noaptea de 29 spre 30 martie, își vor petrece Paștele acasă. Tribunalul București a decis plasarea lor în arest la domiciliu.
„Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti împotriva încheierii din data de 26.04.2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul parţial al avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru intimaţii inculpaţi Stanemir Dragoş Adrian, Iordan Ştefan Andrei, Iordache Alexandru Adrian, în cuantum de 150 de lei fiecare, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru intimatul inculpat Guriţă Adrian Teodor , în cuantum de 313 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 29.04.2021”, este decizia Tribunalului București.
Înainte de a se împlini cele 30 de zile de arest preventiv dispuse de un magistrat de la Judecătoria Sector 3 în data de 4 aprilie, procurorii au cerut instanței prelungirea mandatelor de arestare pentru cei 14 manifestanți.
Luni, un alt judecător de la aceeași instanță a respins însă cererea procurorilor Parchetului Judecătoriei Sector 3 ca cei 14 protestatari să mai stea încă 30 de zile în arest și a dispus ca aceștia să fie plasați în arest la domiciliu.
Instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a 14 protestatari și plasarea în arest la domiciliu a altor doi, în dosarul violențelor din Piața Unirii, din noaptea de luni spre marți (29-30 martie), când unii dintre manifestanți i-au atacat cu pietre pe jandarmi, au incendiat și au vandalizat tonomate.