Jandarmii montani din Argeș au salvat doi pui de urs
Jandarmii montani din Argeș au salvat doi pui de urs ce erau abandonați.
Un localnic din Dâmbovicioara a sunat la 112 și a semnala că doi pui de urs sunt abandonați în zonă.
„În urma unui apel primit la numărul de urgență 112, un echipaj de jandarmerie din cadrul Postului Montan Rucăr a fost direcționat în zona comunei Dâmbovicioara unde un localnic a observat doi pui de urs care par răniți. La fața locului au intervenit pe lângă jandarmi și reprezentanți ai Gărzii de Mediu și Parcului Național Piatra Craiului dar și din cadrul primăriei”, arată Jandarmeria Argeș, într-o postare pe Facebook.
Jandarmii, cu ajutorul Gărzii de Mediu, au preluat cele două animale și le-au dus la un cabinet medical.
„Cele două animale au fost preluate și transportate la un cabinet veterinar pentru a le fi acordate îngrijiri medicale. Pe tot parcursul acțiunii de salvare și recuperare, jandarmii au asigurat zona, deoarece exista riscul ca ursoaica să se întoarcă după pui”, mai spun jandarmii.