Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, mesaj pro-vaccinare: „M-am cutremurat când am auzit că Sfânta Împărtășanie e cel mai bun vaccin”
Vasile Bănescu îi critică pe preoții care nu susțin vaccinarea și care le-au spus credincioșilor că „vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie”.
„Mă gândeam la un joc de cuvinte nefericit pe care îl fac unii declarați zgomotos antivacciniști din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin pentru că vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie. Când am auzit asta m-am cutremurat. Nu pentru că Sfânta Împărtășanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viața noastră, a creștinilor, ci pentru că e comparat acest lucru, cel mai sfânt, trupul și sângele lui Cristos, cu un vaccin”, a spus Bănescu într-o emisiune televizată.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei este vaccinat împotriva Covid-19.
Luna trecută, el a fost confirmat cu COVID-19 şi a precizat atunci că s-a infectat cu o zi înainte de rapel, după ce a luat virusul de la un coleg.
Bănescu a anunțat că a făcut o formă ușoară a bolii și susține că situația ar fi putut fi diferită dacă nu ar fi primit o doză a serului anti-COVID.