13:32, 19.11.2024 • SOCIAL
Ravagiile prăbușirii unui tren de metrou la Ciudad de Mexico (VIDEO)
Un tren de metrou al liniei suspendate 12 din Ciudad de México s-a prăbuşit luni noapte între în urma surpării unei pasarele, accident care până acum s-a soldat cu cel puţin 15 morţi şi 70 de răniţi.
Structura s-a prăbuşit peste vehiculele care circulau pe bulevardul Tláhuac, una dintre arterele principale din sud-estul oraşului. Mai mult de 5,5 milioane de persoane folosesc zilnic metroul din capitala mexicană.
În luna martie a anului trecut, ciocnirea a două trenuri ale metroului din Ciudad de México a dus la decesul unei persoane şi la mai mult de 40 de răniţi. Linia 12 fusese pusă în funcţiune în 2012 şi era un motiv de mândrie pentru locuitorii oraşului, investiţia ridicându-se la aproape două milioane de dolari.
Totuşi, doi ani mai târziu, a fost suspendată în 11 din cele 20 de staţii, din cauza unor probleme de funcţionare, existând pericolul de prăbuşire.