Cum să-ți construiești o casă cu o imprimantă 3D, în cinci zile
O casă realizată la o imprimantă 3D este noua proprietate a unui cuplu din Olanda. Clădirea are 94 de metri pătraţi şi a fost printată în doar 5 zile.
costurile sunt mult sub cele ale unei construcţii obişnuite, spun proprietarii, care speră să găsească rapid chiriaşi, atraşi de locuinţa cu aspect futurist.
Pereţii sunt în totalitate realizaţi din elemente de ciment, care au fost printate la o imprimantă 3D industrială, centimetru cu centimetru, până când fiecare placă ajunge la o înălţime de 3 metri.
Imprimanta foloseşte o pastă moale de ciment
În total au fost create 24 de astfel de elemente, asamblate apoi asemeni unui joc LEGO. Imprimanta foloseşte o pastă moale de ciment, de textura pastei de dinţi, pe care o aşază în straturi subţiri până când fiecare piesă ajunge la dimensiunea dorită. Elementele sunt umplute în final cu material izolant.
Contrucţia experimentală este produsul colaborării dintre Universitatea Tehnică Eindhoven, primăria din oraş şi o firmă de construcţii. Iar dezvoltatorii spun că au în plan crearea a cinci proiecte similare, şi speră că odată cu fiecare casă contruită să îşi perfecţioneze şi tehnicile utilizate. Iar casele făcute cu ajutorul imprimantelor 3D să devină tot mai populare.