ANM: Luna mai, cea mai călduroasă, dar și cea mai instabilă lună a primăverii
Administrația Națională de Meteorologie a precizat că luna mai este atât cea mai călduroasă, cât și cea mai instabilă lună a primăverii, cu zile însorite și calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zile reci și ploioase – adesea, ploile vor avea caracter torențial.
Luna mai e cea mai călduroasă, dar și cea mai instabilă lună a primăverii
„Aceste modificări bruşte ale vremii se produc din cauza poziţiei centrilor barici de pe continentul european, ţara noastră fiind influenţată fie de cicloni mediteraneeni sau de dorsala anticiclonului azoric, fie de maximul barometric est-european sau, mai rar, chiar de anticiclonul nord-african”, se menţionează în caracterizarea climatică a lunii mai, publicată de ANM, transmite Agerpres.
Conform datelor înregistrate între 1961 și 2020 la stațiile meteorologice din rețeaua ANM, temperatura medie lunară multianuală are valor mai mari de 18 grade Celsius în extremitatea sud-vestică a Olteniei, în timp ce valorile medii lunare între 16 și 18 grade Celsius sunt caracteristice zonelor de câmpie și lună, respectiv zonelor joase din Dobrogea și a celor din Delta Dunării.
„Valori medii între 12 şi 16 grade Celsius se întâlnesc în Dealurile Vestice, în Maramureş, Bucovina, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în Subcarpaţii Olteniei şi Munteniei, dar şi în zonele subcarpatice ale Moldovei şi în Podişul Central Moldovenesc. În zona montană, dar şi în depresiuni intramontane, valorile temperaturii medii se situează între 6 şi 12 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 2 şi 6 grade Celsius şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2.500 de metri altitudine) se înregistrează, în medie, temperaturi sub 2 grade Celsius”, mai arată ANM.
În România, temperatura maximă absolută a lunii mai a fost înregistrată în 27 mai 1950, la Mărculești, județul Călărași. În Capitală, maxima absolută a lunii mai, de 36,9 grade Celsius, a fost consemnată în 13 mai 1958, la stația meteorologică București-Băneasa.