Posibilitatea ca UE să urmărească interzicerea TikTok este exclusă
Potrivit comisarului european pentru piața internă, Thierry Breton posibilitatea ca Uniunea Europeană să urmeze exemplul Statelor Unite și să urmărească interzicerea TikTok este exclusă.
Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, afirmă că înțelege îngrijorările președintelui american Donald Trump. Și solicită ca datele europene să fie stocate local, potrivit unui interviu pe care l-a acordat pentru Politico.
Posibilitatea unei tranzacții în această săptămână
TikTok se confruntă cu perspectiva interzicerii operațiunilor în Statele Unite. Autoritățile americane temându-se că ByteDance, compania care deține platforma video, ar putea furniza datele utilizatorilor guvernului chinez. ByteDance poartă în prezent negocieri să își vândă operațiunile din Statele Unite, Canada, Noua Zeelandă și Australia. După cum notează analiștii, există informații că un cumpărător a fost deja ales. Iar tranzacția ar putea avea loc în cursul acestei săptămâni.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat de curând pentru Reuters că şi Twitter Inc a abordat ByteDance. Pentru a-şi exprima interesul în achiziţionarea operaţiunilor din SUA ale aplicaţiei video. Deşi experţii pun la îndoială capacitatea Twitter de a aduna finanţarea necesară pentru o potenţială tranzacţie.
Noi reglementări privind controlul exportului de tehnologie adoptate recent de Beijing ar putea obliga compania să ceară aprobarea guvernului chinez pentru finalizarea vânzării.