Sadiq Khan, ales pentru al doilea mandat de primar al Londrei
Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, devenit în 2016 primul musulman care conduce o capitală occidentală, a fost reales pentru al doilea mandat, conform rezultatelor făcute publice sâmbătă, relatează AFP.
În vârtă de 50 de ani, Sadiq Khan, fiu al unor imigranţi pakistanezi şi crescut într-o locuinţă socială, l-a devansat la alegerile municipale de joi pe conservatorul Shaun Bailey, care are rădăcini jamaicane.
El a obţinut 55,2% din voturi la a doua numărătoare în faţa lui Shaun Bailey. La prima numărătoare, când au fost luaţi în considerare toţi candidaţii, el a obţinut 39,8% din sufragii, comparativ cu 35,1% din voturi pentru Bailey, diferenţa fiind mult mai mică decât anticipau sondajele.
În mandatul său, Sadiq Khan, fost avocat specializat în drepturile omului, şi-a făcut o reputaţie de eurofil convins, cu o poziţie fermă împotriva Brexit-ului şi a unuia din susţinătorii principali ai acestuia, premierul conservator Boris Johnson, predecesorul său la primărie.
Khan a crescut într-o locuinţă socială la Tooting, cartier popular din sudul Londrei, alături de şase fraţi şi o soră. Tatăl a fost şofer de autobuz, iar mama, croitoreasă. În 2005, a renunţat la cariera de avocat pentru a deveni deputat de Tooting, unde el locuieşte în continuare cu soţia şi cele două fiice ale lor.
În primul mandat, printre măsurile sale principale s-au numărat îngheţarea preţurilor la transportul public şi crearea de zone cu emisii de carbon scăzute pentru a lupta împotriva poluării produse de maşini.