Dinamo București, pas cu pas sub controlul total al fostei „Doi și-un Sfert”
La sfârșitul acestei luni, expiră împuternicirea președintelui Clubul Sportiv Dinamo București, subcomisarul de poliție Ionuț Adrian Popa, impus de fostul ministru de Interne Marcel Vela, și deja jocurile de culise pentru controlul acestui club au atins cote greu de imaginat.
Reorganizare cu dedicație
Potrivit informațiilor noastre, pe masa ministrului Afacerilor Interne a ajuns un proiect de reorganizarea a CS Dinamo București care vizează reducerea funcțiilor de conducere.
Cea mai importantă mișcare vizează reducerea numărului de vicepreședinți de la trei la doi, ceea ce a generat o tensiune incredibilă în club. La ora actuală, CS Dinamo are trei vicepreședinți cu gradul de comisar șef – Adrian Popescu, Georgeta Andronache – fina controversatei Elisabeta „Uța” Lipă și Florin Nan.
Însă, prin noua organigramă, va rămâne președintele Ionuț Adrian Popa, iar cele mai mari șanse de a se menține ca vicepreședinte le are Adrian Popescu și Florin Nan.
Practic, prin impunerea unei asemenea conduceri, foștii mari sportivi vor dispărea din bordul administrativ al clubului, iar conducerea va fi asigurată de ofițeri de poliție proveniți de la Departamentul de Informații și Protecție Internă/Direcția Generală de Protecție Internă a MAI, adică președintele Ionuț Adrian Popa și vicepreședintele Adrian Popescu.
Așadar, CS Dinamo București va merge pe drumul către marea performanță, pas cu pas, pe mâna oamenilor de la fosta „Doi și-un Sfert”.