Constanța a atras un milion de turiști în 2020, an afectat de pandemia de coronavirus

Publicat: 11 mai 2021, 10:45, de Răzvan Zamfir, în Turism , ? cititori
Constanța a atras un milion de turiști în 2020, an afectat de pandemia de coronavirus

Constanţa a numărat anul trecut 89.903 locuri de cazare, mai puţine cu 600 față de anul 2019, dar a fost cea mai vizitată destinaţie din România, conform INS. În topul național urmează Braşovul, cu 28.700, şi Bucureşti, cu puţin peste 21.800 locuri de cazare.

Capacitatea declarată de cazare din judeţul Constanţa reprezintă 25% din capacitateatotală a României, de aproape 360.000 de locuri de cazare în 2020.

Cel mai vizitat judeţ din România în 2020 a fost Constanţa, care a primit peste 1 milion de turişti anul trecut, conform datelor INS. Este primul an în care județul reuşeşte să atragă cei mai mulţi turişti, concurând cu Braşovul şi Bucureştiul.

În ultimii ani. Capitala a fost cea mai vizitată de către turişti, cu excepţia anului 2020, când pandemia a schimbat acest lucru, astfel că în 2020 au reuşit să ajungă doar 560.000 de turişti în Bucureşti. Evident, cei mai mulți turiști ajunși în București erau turiști de business, blocați acum de pandemie, spre deosebire de Constanța și Brașov, care oferă vizitatorilor turism de plăcere.

Evident, toți membrii pieței de turism speră, atât la limitarea extinderii pandemiei, dar și la efectul pozitiv al vaccinării pentru a reveni la cifrele de vânzări anterioare lui 2020. Asta deși, mai toate estimările mizează pe o revenire completă în 2022-2023.