23:14 • Internațional
Un nou pas în implementarea certificatului european de vaccinare
Certificatul european de vaccinare a intrat în etapa testelor tehnice. Este un nou pas în implementarea acestui document în baza căruia am putea călători liber in afara țării.
Certificatul Covid a intrat luni într-o fază de teste care ar trebui să-i permită să fie operaţional din punct de vedere tehnic în luna iunie, înaintea începerii sezonului estival, a anunţat luni Comisia Europeană, relatează AFP.
Franţa şi Malta sunt primele două ţări care testează acest sistem.
Această etapă pilot, care se va desfăşura timp de două săptămâni, priveşte în total 18 state din UE plus Islanda.
Din 1 iunie, statele membre vor putea începe să folosească acest sistem în condiţii reale dacă sunt pregătite, a precizat un purtător de cuvant al Comisiei Europene.