UE suspendă temporar majorarea tarifelor la importurile din SUA
În efortul de relansare a relațiilor transatlantice, UE va suspenda temporar majorarea taxelor vamale pentru rebalansarea măsurilor impuse de SUA în temeiul secțiunii 232 din Actul de Expansiune Comercială (Trade Expansion Act asupra tarifelor la oțel și aluminiu.
Anunțul a fost făcut de vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, însărcinat cu relațiile comerciale ale blocului european, într-un mesaj pe Twitter.
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, reprezentantul pentru comerț al Statelor Unite, Katherine Tai, și secretarul american al comerțului, Gina M. Raimondo, au anunțat astăzi începerea discuțiilor pentru a aborda problema capacității excedentare de producție a oțelului și aluminiului la nivel mondial, informează Comisia Europeană.
În timpul unei întâlniri virtuale de săptămâna trecută, oficialii au recunoscut necesitatea unor soluții eficiente care să protejeze industriile esențiale și au convenit să găsească o cale prin care să pună capăt litigiilor din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) ca urmare a aplicării de către SUA a tarifelor vamale la importurile din UE în temeiul secțiunii 232.
Soluții, înainte de sfârșitul anului
Vicepreședintele executiv Dombrovskis, ambasadorul Tai și secretarul Raimondo au recunoscut impactul asupra industriilor lor care rezultă din capacitatea excedentară globală determinată în mare parte de părți terțe. Distorsiunile care rezultă din acest exces de capacitate reprezintă o amenințare serioasă la adresa industriilor oțelului și aluminiului din UE și SUA, orientate spre piață, și a lucrătorilor din aceste industrii. Aceștia au fost de acord că, întrucât Statele Unite și statele membre ale UE sunt aliați și parteneri, împărtășind interese de securitate națională similare ca economii de piață democratice, acestea pot colabora pentru a promova standarde ridicate, pentru a aborda preocupările comune și pentru a trage la răspundere țări precum China, care susțin politici care denaturează comerțul.
De aceea, oficialii europeni și americani au convenit să inițieze discuții cu privire la soluționarea reciprocă a preocupărilor în acest domeniu, care să abordeze capacitatea excedentară de producție a oțelului și aluminiului și implementarea unor soluții eficiente, inclusiv a unor măsuri comerciale adecvate, pentru a proteja industriile critice. Pentru a asigura un mediu cât mai constructiv pentru aceste eforturi comune, aceștia au convenit să evite schimbările privind aspectele respective care afectează în mod negativ comerțul bilateral. Astfel, s-au angajat să se implice rapid în discuții pentru a găsi soluții înainte de sfârșitul anului, care să arate cum pot aborda SUA și UE problema capacității excedentare, să asigure viabilitatea pe termen lung a industriilor de oțel și aluminiu și să-și consolideze alianța democratică.