Adjunctul Poliţiei Mioveni, plasat sub control judiciar
Adjunctul Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei, a fost plasat sub control judiciar de către DNA.
Acesta este anchetat într-un dosar instrumentat de DNA în care este suspectat de efectuarea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia.
Conform procurorilor, comisarul de poliţie era, în fapt, administratorul a două firme. Acesta încheia contracte, livra marfa către clienţi şi chiar promova afacerile pe reţelele sociale.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Piteşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 mai 2021, faţă de inculpatul AIOANEI MARIUS OVIDIU, comisar de poliţie, adjunct al şefului Poliţiei oraşului Mioveni din cadrul I.P.J. Argeş, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, a transmis, vineri, DNA.