Medicul erou de la Piatra Neamț, mesaj pentru OMS: Sunt impresionat să primesc recunoașterea muncii mele
Cătălin Denciu, medicul erou de la incendiul din Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, a fost premiat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru implicarea și sacrificiul de care a dat dovadă în noaptea incendiului care a izbucnit la unitatea medicală anul trecut. Doctorul a transmis un mesaj pentru OMS.
„Sunt impresionat și foarte emoționat să primesc recunoașterea muncii și a contribuției mele din partea Organizației Mondiale a Sănătății. Nu m-am așteptat nicio clipă la acest gest. Vreau să le mulțumesc din inimă colegilor belgieni, datorită cărora mă aflu aici, în fața dumneavoastră. Sunt onorat să accept această distincție în numele întregului personal medical din România și din toată lumea, aflat în linia întâi de luptă. De asemenea, primesc acest premiu în numele tututor pacienților covid care au cunoscut suferințele bolii și în numele familiior noastre care stau alături de noi la bine și la greu. Consider că mi-am făcut datoria fața de pacienții și de colegii mei”, a transmis medicul Cătălin Denciu într-un mesaj video preluat pe contul de Twitter al OMS.
„Haina de doctor vine cu multe responsabilități și așteptări. Vă îndemn să fiți alături de personalul medical, să-l sprijiniți, să luptați împreună cu ei pentru a învinge pandemia. Eroii sunt cei care zi de zi, de peste un an, continuă să aibă grijă de pacienți și de familiile lor. E un premiu al celor rezistenți, al celor care nu cedează, care merg mai departe. Sunt mândru să fiu unul dintre acești oameni. Sănătatea este o victorie asupra suferinței și bolii. Împreună vom învinge”, a mai spus medicul Cătălin Denciu.
Cătălin Denciu a intrat, pe 12 noiembrie 2020, în flăcări, pentru a-i salva pe pacienții de la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Acesta s-a ales cu răni foarte grave, urmând a fi transferat la un spital din Belgia, unde a stat internat 6 luni.
La finalul lunii aprilie, înainte de Paște, Cătălin Denciu s-a întors acasă, la Piatra Neamț.