Lovitură: Interviul acordat de Prinţesa Inimilor restructurează BBC-ul
BBC a anunţat că va lansa o procedură de examinare a politicii sale editoriale şi a administraţiei sale. Totul din cauza criticilor virulente, în urma descoperirii metodelor „înşelătoare” folosite de unul dintre jurnaliştii grupului pentru a obţine un interviu cu prinţesa Diana în 1995.
Potrivit AFP, grupul media britanic a prezentat scuze oficiale, joi, după publicarea unui raport independent care denunţa metodele utilizate de jurnalistul Martin Bashir, în prezent în vârstă de 58 de ani şi care a demisionat la jumătatea lunii mai din motive de sănătate.
Redactat de un fost judecător de la Curtea Supremă, John Dyson, documentul a criticat conducerea grupului BBC pentru modul în care a gestionat scandalul din epocă şi pentru dorinţa sa de a îl muşamaliza. „Credem că BBC este o organizaţie media diferită astăzi, cu o administraţie diferită şi mai puternică, precum şi cu proceduri îmbunătăţite”, a declarat consiliul de administraţie al radioteleviziunii publice din Marea Britanie într-un comunicat.
„Însă nu putem să presupunem pur şi simplu că erorile din trecut nu vor mai putea să se repete şi astăzi, trebuie să facem în aşa fel încât să ne asigurăm de acest lucru”, se afirmă în acelaşi document. „Astfel, credem că este corect să trecem în revistă, în detalii, eficacitatea politicilor editoriale ale BBC şi a administraţiei sale„, potrivit comunicatului.
Efectul unei veritabile bombe
Concluziile acestei examinări, ce va fi realizată de directori care nu deţin funcţii executive, vor fi publicate în luna septembrie.
Interviul acordat de prinţesa Diana, realizat pentru emisiunea „Panorama” şi vizionat de aproape 23 de milioane de britanici, a avut efectul unei veritabile bombe mediatice: Lady Di a dezvăluit că existau „trei persoane” în căsnicia ei – referire la relaţia pe care soţul ei, prinţul Charles, o întreţinea cu Camilla Parker Bowles – şi recunoştea că a avut ea însăşi o aventură extraconjugală.
Potrivit raportului întocmit de John Dyson, Martin Bashir i-a arătat fratelui prinţesei Diana, Charles Spencer, extrase bancare false, concepute pentru a dovedi că serviciile de securitate plăteau două persoane de la curtea regală pentru a o spiona pe sora lui. Charles Spencer a spus că acela a fost detaliul care l-a determinat să îl prezinte surorii sale pe jurnalistul de la BBC.
Publicarea raportului a pus presiune pe BBC, Guvernul de la Londra anunţând că intenţionează să reformeze grupul media, finanţat prin redevenţe publice şi aflat deja în colimatorul său.Ministrul britanic al Culturii, Oliver Dowden, a declarat luni pentru cotidianul The Times că „o schimbare a culturii organizaţionale” este necesară în cadrul BBC, denunţând totodată atitudinea uneori arogantă a acestei companii media.