Avioanele Rombac Super 1-11 folosite de Nicolae Ceaușescu și Ion Iliescu, scoase la licitație
Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu, un Rombac Super One-Eleven, va fi scos la licitație, azi, la preţul de pornire de 25.000 de euro. Potrivit Artmark, în august 1982 era prezentat public primul şi singurul avion de pasageri construit în România – ROMBAC 1-11 sau Rombac One-Eleven, iar primul zbor oficial a fost executat în toamna aceluiaşi an pe Aeroportul Băneasa.
Zborul inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 avut loc un an mai târziu, în ianuarie 1983, pe ruta Bucureşti – Timişoara, iar prima cursă externă a fost efectuată în martie acelaşi an pe ruta Bucureşti – Londra. Astfel, România devenea primul stat comunist din lume, exceptând URSS, care producea un avion de pasageri cu reacţie, motoarele fiind fabricate în ţară la uzinele Aerofina şi Turbomecanica, sub licenţă Rolls Royce.
Avionul Super One-Eleven, scos la licitaţie, a fost folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu timp de 4 ani, între 1986 şi 1989.
Și avionul lui Ion Iliescu e scos la licitație
La licitaţie va fi scos şi avionul prezidenţial Negreşti, folosit pentru zborurile prezidenţiale din timpul primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu. Acest avion este ultimul Rombac 1-11 construit în România, efectuând primul zbor în 1989 şi are preţul de pornire de 25.000 de euro.
Artmark arată că cele două avioane au fost clasate în patrimoniul cultural naţional mobil, categoria Tezaur, iar vânzarea are caracter de lichidare, fiind puse în licitaţie în cadrul lichidării patrimoniale a fostei întreprinderi de stat Romavia.
De asemenea în licitație va intra și o limuzină Paykan Hillman-Hunter, 1974, din colecţia lui Nicolae Ceauşescu, primită cadou de acesta de la Şahul Mohammad Reza Pahlavi, cu prilejul alegerii drept preşedinte al RSR. Preţul de pornire va fi de 4.000 de euro. Lotul este însoţit de certificat RA APPS.