Bogdan Neacșu, CEO al CEC Bank, a fost ales președinte al Asociației Române a Băncilor
Bogdan Neacşu, CEO al CEC Bank, a fost ales preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) în urma alegerilor desfăşurate joi dimineaţă. El a concurat cu Dan Sandu, CEO al Intesa Bank.
Bogdan Neacşu este cel mai tânăr conducător de bancă din România la 42 de ani, și are în spate o carieră bancară de aproape două decenii.
Acesta a mai lucrat la BNR, BRD, Volksbank, Banca Transilvania, Garanti Bank, Patria Bank, iar din 2019, a venit la CEC Bank. Din 24 octombrie 2019 este directorul general al băncii de stat, a şaptea din România după active.
El îl înlocuieşte în funcţia de preşedinte al bancherilor pe Sergiu Oprescu, care a avut două mandate. Sergiu Oprescu este şi CEO al Alpha Bank România, fiind în acelaşi timp responsabil de băncile externe pe care le deţine grupul elen Alpha.
În aprilie, ARB a anunțat că băncile din România au primit 21.825 de solicitări pentru suspendarea obligațiilor de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor de la clienții persoane fizice și juridice, în perioada 1 ianuarie-15 martie 2021, potrivit datelor asociției. Aproximativ 96% dintre aceste solicitări au fost depuse de persoanele fizice, restul de aproape 4% fiind înaintate de companii, respectiv 800 de cereri.