Iohannis: De acum avem un obiectiv foarte precis, construirea României post-pandemice (video)
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut, vineri, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni. Președintele a vorbit despre Planul Național de Redresare și Reziliență, după ce Guvernul a publicat, miercuri, o schiță a investițiilor din PNRR. România va trimite luni, la Bruxelles, planul de 29,2 miliarde de euro.
Șeful statului a declarat că am trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar ce acum avem un obiectiv foarte precis, construirea României post-pandemice.
„ Am promulgat astăzi legea privind ratificarea deciziei referitoare la resursele proprii ale Uniunii Europene, proiect care a fost adoptat de plenul reunit al Parlamentului, printr-un vot responsabil al majorității partidelor parlamentare. Ratificarea acestei decizii este foarte importantă pentru că face posibilă alocarea fondurilor de redresare și reziliență tuturor țărilor din Uniune, bani care sunt extrem de necesari României.
Suntem la mai bine de un an de la debutul pandemiei. Am depășit împreună o perioadă dificilă care ne-a demonstrat o dată în plus cât de profunde sunt hibele unui stat lispit de reforme sănătoase. Astăzi ne aflăm într-un moment în care știm că prin vaccinare putem stopa această pandemie.
De acum înainte avem un obiectiv foarte precis: construirea României post-pandemice. Asta nu înseamnă nici pe departe revenirea la starea de dinainte, ci tocmai un progres semnificativ spre o nouă etapă. România post-pandemică este ţara în care în sfârşit se investeşte masiv în infrastructură,se dezvoltă reţeaua de spitale şi se creează centre medicale integrate în zonele rurale şi urbane vulnerabile. România post-pandemică este ţara cu şcoli sigure şi dotate modern, cu laboratoare funcţionale.
Pentru asta avem nevoie de un plan și de bani. Din fericire, le avem pe amândouă, sub forma PNRR, prin care vom accesa bani europeni atât de necesari pentru dezvoltarea României”, a declarat Klaus Iohannis”, a declarat șeful statului..