Președintele PNL mesaj „liniștitor” pentru populație: România a fost ferită de astfel de atentate
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a spus, sâmbătă, în contextul tragediei de la Arad, în care un om de afaceri a murit în condiţii suspecte, că România a fost ferită de atentate.
„România a fost ferită, o lungă perioadă de timp, de astfel de atentate. Avem instituţii care veghează la apărarea vieţii şi siguranţei cetăţenilor români şi este, din punctul meu de vedere, o ţară sigură. România are instituţii profesioniste care veghează la apărarea siguranţei. Nu se află despre câte astfel posibile evenimente, atentate sau alte lucruri au fost prevenite, dar în mod evident România a fost ferită de astfel de atentate”, a declarat Ludovic Orban într-o conferinţă de presă.
O maşină a explodat în parcarea unui supermarket din municipiul Arad, sâmbătă dimineaţă. În autoturism se afla un bărbat carbonizat. Poliţiştii cred că autoturismul a fost incendiat. Bărbatul, care inițial nu a fost identificat, este un cunoscut om de afaceri pe nume Ioan Crişan.
Citește și:
- UPDATE: Șofer carbonizat într-un Mercedes, în parcarea unui supermarket din Arad (VIDEO)
- Cine este Ioan Crișan, mort în explozia propriului Mercedes în parcarea unui supermarket din Arad
- Se ia în calcul ipoteza unui atentat cu bombă în cazul Mercedesului care a explodat la Arad
- Poliția a descoperit un cerc de suspecți în cazul exploziei de la Arad