06:34 • POLITICĂ
Ana Bogdan s-a calificat în turul al doilea de la Roland Garros
Ana Bogdan, locul 102 WTA, s-a calificat, duminică, în turul al doilea al turneului de la Roland Garros.
Ana Bogdan a mai atins o astfel de performanță în 2018 şi 2020.
Românca a învins-o, în turul I cu scorul de 6-1, 6-3, pe Elisabetta Cocciaretto, locul 113 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser, după un meci de 66 de minute.
Ana Bogdan va evolua în manşa următoare cu învingătoarea din meciul dintre japoneza Naomi Osaka, locul 2 WTA şi Patricia Ţig, locul 63 WTA.
Calificarea în turul al doilea este recompensată cu un premiu de 84.000 de euro şi cu 70 de puncte WTA. Jucătoarele care pierd în primul tur primesc câte 60.000 de euro şi 10 puncte fiecare.