Legea care interzice vânzarea participațiilor statului blochează activitatea guvernului
Legea care interzice vânzarea participațiilor statului timp de doi ani, nr. 173/2020, adoptată de Parlament trebuie modificată, după cum a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu, la începutul ședinței de guvern.
Legea adoptată luna trecută, în august, a fost atacată la Curtea Constituțională de Guvern, dar fără succes până acum. Cum participația statului la o companie nu înseamnă doar acțiuni, dar și active, legea interzice vânzarea a orice bun aflat într-o companie deținută de statul român.
Aceasta înseamnă că sunt blocate mai multe proiecte ale guvernului. „Avem în industria de apărare aprobate programe de restructurare, care presupun inclusiv înstrăinarea unor active”, spune Virgil Popescu. Un alt exemplu da este Compania Energetică Oltenia, care deține multe active, inclusiv biserici, cimitire și cantine. Ca și Nuclearelectrica, unde memorandumul de crearea a unui circuit integrat al producerii de energie electrică prin care este prevăzută vânzarea uzinei de la Feldioara către Nuclearelectrica, dar legea nu o permite.
După cum a declarat Virgil Popescu, CFR Marfă nu mai poate vinde nici măcar vagoane vechi. Iar o altă problemă majoră este vânzarea de acțiuni prin listare la bursă, pentru care Guvernul trebuie să dea o ordonanță de urgență, altfel listarea nu este posibilă.
Este o lege care trebuie modificată, dar nu va fi ușor, deoarece ar trebui să ajungă înapoi în Parlament. Modificarea completă a legii nu se poate face prin hotărâri de guvern deoarece Constituția nu permite.
„Aş vrea să intrăm să modificăm, nu vreau să ne asumăm, noi am atacat la Curtea Constituţională, dar nNu aş vrea să ne asumăm prin Guvern că suspendăm legea sau ceva, că ar fi complet neconstituţional, dar aş vrea să ne asumăm modificarea acestei legi, să vorbim clar doar de acţiuni până când vom lămuri toată problema”, a declarat Virgil Popescu.