Protest cu mii de oameni la Budapesta împotriva deschiderii unui campus al unei universități chineze în oraș

Publicat: 06 iun. 2021, 11:30, de Răzvan Zamfir, în Internațional , ? cititori
Protest cu mii de oameni la Budapesta împotriva deschiderii unui campus al unei universități chineze în oraș
Proteste

Mii de unguri, dintre care unii arborau pancarte cu mesajul „Trădare”, au protestat sâmbătă împotriva planurilor de deschidere a unui campus al unei universităţi chineze la Budapesta, scrie Agerpres. Circa 10.000 de persoane au participat la marşul de protest, potrivit AFP.

„Nu sunt de acord cu întărirea relaţiei de tip feudal a ţării noastre cu China”, a declarat un student care s-a prezentat doar ca Patrik, adăugând că fondurile ar trebui folosite mai bine la îmbunătăţirea universităţilor ungare.

În aprilie, guvernul ungar a semnat un acord cu Universitatea Fudan din Shanghai privind construirea unui campus pe un teren din Budapesta unde se prevedea anterior construirea unui cămin pentru studenţii unguri. Potrivit guvernului, Fudan este o instituţie de talie mondială şi în noul campus „studenţii vor avea ocazia de a învăţa de la cei mai buni”.

Oponenţii liberali ai premierului Viktor Orban îl acuză că vrea să se apropie de China şi se tem că viitorul campus ar putea submina calitatea învăţământului superior, precum şi să crească influenţa Beijingului în Ungaria şi Uniunea Europeană.

Conform unor documente interne difuzate pe un site de internet, Ungaria a contractat un împrumut de 1,3 miliarde de euro pe lângă Beijing pentru a finanţa lucrările, cu un cost total evaluat la 1,5 miliarde de euro.