Teste false de Covid-19, scoase la vânzare. Ce prețuri plătesc cei care pleacă din țară?
Un bărbat a fost reținut pentru că vindea, contra sumei de 300 de lei, teste false pentru Covid-19. Principalii clienți erau cei care plecau în vacanță în străinătate și aveau nevoie de test pentru coronavirus înainte de călătorie.
„Marți, 08 iunie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară și două de aducere, în județul Vâlcea, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic și uz de fals”, conform Poliției Române.
Bărbatul de 51 de ani comercializa persoanelor interesate, în special celor care doresc să călătorească în afara țării, contra sumei de 300 de lei, buletine de analiza medicale falsificate cu rezultatul negativ privind virusul SARS-COV-2.
Marți au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în județul Vâlcea și două mandate de aducere, bănuitul, împreună cu un alt bărbat de 44 de ani, fiind depistați şi conduși la audieri.
„În urma probatoriului administrat a rezultat că în perioada februarie 2021 – prezent, bărbatul de 51 de ani ar fi comercializat mai multor persoane buletine medicale emise în fals, în numele unei societăți. De asemenea, s-a stabilit că documentele ar fi fost întocmite și transmise acestuia de către un bărbat de 44 de ani”, se mai arată într-un comunicat de presă.
Totodată, de la o agenție de turism dintr-un județ au fost ridicate mai multe bunuri despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite la comiterea faptelor.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu bărbatul de 51 de ani în stare de reținere.