România este din nou la coada UE. Suntem pe locul 26 la reciclarea deșeurilor
România este din nou la coada Uniunii Europene (UE). De data aceasta suntem aproape ultimii la reciclarea deșeurilor.
România ocupă locul 26 dintre cele 27 de state europene la reciclarea deșeurilor.
În acest context sunt propuse mai multe proiecte de lege pentru rezolvarea problemelor de mediu.
O propunere legislativă a PNL arată că elevii ar putea studia la școală „educație ecologică”. Liberalii propun modificarea programei școlare astfel încât copiii să învețe la ore cum să aibă grijă de mediu. Această materie ar putea fi studiată în clasele primare și din gimnaziu.
„Copiii trebuie să știe de mici că tot ceea ce facem are un impact asupra mediului și că dacă înțelegem fiecare pas pe care îl facem de la deșeuri, modul de transport, modul în care ne încălzim locuințele vom reuși să rezolvăm toate aceste probleme”, spune Ionuț Sorin Banciu, inițiatorul proiectului.
Un alt proiect este elaborat de UDMR. Se propun taxe mai mari pentru deșeurile produse. Serviciile publice cum sunt consumul de apă, gaze sau energie electrică ar trebui plătite în funcție de cantitatea utilizată. Același principiu s-ar aplica și pentru deșeuri. Astfel municipalitățile care colectează selectiv vor avea costuri mai mici.
„Tariful să aibă 2 componente: o componentă fixă și una variabilă. Practic plătești cât arunci, aceasta este soluția. Se implementează la scară mai largă colectarea selectivă, iar acest lucru ar da un imbold pentru ca prețurile pe care le pot genera aceste noi intervenții de colectare selectivă să nu fie prețuri exorbitante. Practic ajutăm ca în România, în ținta noastră pe care o avem de a ajunge la 40-59 la sută de colectare selectivă să fie atinsă mai repede”, a spus Szabo Odon, inițiatorul proiectului.
România era obligată să recicleze 50% din deșeurile municipale până în anul 2020. Țara noastră plătește penalizări până la remedierea situației. În 2018, s-au reciclat 11% din deșeuri, în timp ce media europeană a fost de peste 47%.