Liderii G7, surprinși în timp ce încălcau regulile sanitare de protecție (FOTO)
Liderii G7 au fost aspru criticaţi după ce au fost surprinși în timp ce participau la o petrecere pe plajă, fără a respecta normele sanitare de protecție.
Petrecerea a avut loc, sâmbătă, pe plaja Carbis Bay. Conform The Guardian, normele de distanțare socială nu au fost deloc respectate.
„Ei fac lucruri care la o nuntă ar fi interzise. Ipocrizia!”, a spus o organizatoare de nunţi, citată de The Telegraph.
Restricţiile privind nunţile sunt în vigoare din 20 martie iar evenimentele de acest fel pot fi organizate cu 30 de persoane.
Liderii G7 au asistat la un show acrobatic al forţelor Red Arrows de pe plajă.
„Evenimentul de aseară a fost organizat în deplină siguranţă, în conformitate cu regulile în vigoare Covid. A fost o adunare informală a liderilor celor şapte naţiuni şi în privat… dar se poate vedea că a fost o atmosferă relaxată care le-a dat ocazia şefilor de state să discute în afară unui cadru formal”, a precizat purtătorul de cuvânt al premierului britanic a transmis.
Purtătorul de cuvânt a precizat că cei care participă la summit sunt testaţi zilnic.