Accident la Cernavodă: Scăpări de clor pe platforma Nuclearelectrica; situația a fost remediată

Publicat: 15 iun. 2021, 10:13, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Accident la Cernavodă: Scăpări de clor pe platforma Nuclearelectrica; situația a fost remediată
Nuclearelectrica

Pe platforma CNE Cernavodă, la staţia de clorinare, au avut loc marţi uşoare scăpări de clor, ca urmare a defectării unui recipient de clor, însă situaţia a fost remediată imediat conform procedurilor aplicabile, a anunţat Nuclearelectrica.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc în afara instalaţiei nuclearo-electrice (zona non-radiologică) şi nu a afectat operarea unităţilor de la CNE Cernavodă.

„Situaţia a fost remediată imediat conform procedurilor aplicabile, iar spaţiul de lucru ventilat. Un lucrător care efectua proceduri specifice la staţia de clorinare şi care se afla în incintă la momentul defectării a fost transportat la spital pentru investigaţii, fiind în afara oricărui pericol”, arată Nuclearelectrica.

Evenimentul nu a avut impact asupra securităţii nucleare, protecţiei mediului şi populaţiei, se precizează în comunicat