Cine i-ar putea lua locul președintelui rus. Părerea lui Vladimir Putin
Într-un interviu acordat NBC, Vladimir Putin a declarat că ar fi dispus să susțină un candidat pentru funcția de președinte inclusiv un politician ale cărui viziuni sunt în opoziție cu ale sale.
„Dacă văd că o persoană, chiar dacă este critică faţă de unele domenii ale activităţii mele, dar care are vederi constructive și este devotată ţării, gata să pună pe altarul Patriei nu doar ani, ci întreaga sa viaţă, voi face totul pentru ca astfel de oameni să fie sprijiniţi, indiferent de cum mă tratează personal”, a declarat Putin, potrivit site-ului oficial al Kremlinului, care a publicat integral interviul acordat NBC.
„Cândva, bineînţeles, este un proces biologic, natural, vom fi înlocuiţi cu toţii (…). Dar sunt sigur că bazele fundamentale ale statalităţii ruse, ale sistemului ei politic şi economic vor fi de aşa natură încât Rusia va sta ferm pe picioare şi va privi cu încredere spre viitor”, a mai declarat Putin.
Posibilii favoriți
Potrivit legislației în vigoare, Vladimir Putin are posibilitatea de a continua în funcție până în anul 2036. Dacă va fi președinte pe viață Putin, rămâne de văzut.
La finalul anului 2020, Vladimir Jirinovski, președinte al Partidului Liberal Democrat (LDPR), considerat naționalist, a vorbit despre posibilii înlocuitori ai lui Vladimir Putin.
Printre „favoriți” se numără premierul Mihail Mișustin (55 de ani), ministrul Apărării, Serghei Șoigu (66 de ani), șeful al Serviciului de Informații Externe (SVR) Serghei Narîșkin (66 de ani), fostul premier și președinte Dmitri Medvedev (55 de ani), guvernatorul regiunii Tula, Aleksei Dyumin (48 de ani), preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară), Viaceslav Volodin (57 de ani), şeful Curţii de Conturi, Aleksei Kudrin (60 de ani).Toţi cei enumeraţi fac parte din anturajul lui Vladimir Putin.