Xiaomi Mi 11 Ultra, cel mai scump telefon al producătorului chinez, este disponibil în magazine
Xiaomi Mi 11 Ultra, cel mai scump telefon de la producătorul chinez, este disponibil de astăzi în magazinele partenere, la prețul de 7.000 de lei.
Canalele oficiale de vânzare pentru Xiaomi Mi 11 Ultra echipat cu 12GB de RAM și 128GB spațiu de stocare sunt Mi Home, Mi Store, eMAG, Altex, Flanco, PC Garage, Evomag.
Mi 11 Ultra este dotat cu senzorul Samsung GN2. Dispozitivul beneficiază de un setup triplu, format numai din camere “mari”. Astfel, Xiaomi ajunge din nou în topul DXOMARK. Cu ecran DotDisplay quad-curved de 120Hz și WQHD+, încărcare cu fir și încărcare wireless turbo la 67W, Mi 11 Ultra oferă o experiență bună de utilizare.
Toți cei trei senzori înregistrează la calitate video 8K 24fps, iar camera principală este dotată cu tehnologiile Dolby Vision și HDR10+. Astfel, calitatea și acuratețea imaginilor sunt bune, cu luminozitate potrivită și o reprezentare a umbrelor precisă.
Xiaomi Mi 11 Ultra este disponibil în două culori: Ceramic White și Ceramic Black