Atentat ca la Arad: o bombă a fost descoperită în mașina unui politician
Autoritățile italiene au intrat în alertă, miercuri seara, după ce au fost anunțați că o bombă a fost descoperită în mașina unui politician. Incidentul a avut loc la Roma.
Incidentul amintește cu atentatul de la Arad, în care un afacerist român a murit.
Potrivit primarului Virginia Raggi, bomba a fost amplasată în maşina lui Marco Doria, preşedintele grupului de lucru pentru reamenajarea parcurilor şi clădirilor istorice din Roma.
„Un eveniment foarte grav, îmi exprim întreaga solidaritate”, a adăugat aceasta.
O unitate de deminare din cadrul poliţiei a fost chemată să intervină de urgență într-un cartier rezidențial după ce un trecător a observat nişte fire suspecte în maşina staţionată. Strada a fost blocată şi experţii au dezamorsat ceea ce reportajele au descris ca fiind o bombă artizanală.
Mașina în care a fost descoperită bomba se afla la circa 2 km de stadionul unde era programat un meci din cadrul Campionatului European de fotbal, respectiv Italia – Elveția. Mai multe străzi au fost închise. Media au speculat în legătură cu o posibilă legătură cu acest meci, dar autoritățile au refuzat să facă speculații cu privire la incident.
Parchetul din capitala italiană a deschis o anchetă, informează Agerpres.