Povestea tinerei cu dizabilităţi care cântă la harpă cu ochii
Pe o scenă din Atena, Alexandra Kerlidou, în vârstă de 21 de ani, umple atmosfera cu sunete de harpă pe care le produce cu ajutorul privirii. Cum reușește acest lucru?
Potrivit Reuters, tânăra, care suferă de paralizie cerebrală, din cauza căreia nu poate să vorbească sau să îşi folosească mâinile, cântă la „Eyeharp”, un program digital controlat prin privire, ce permite persoanelor cu dizabilităţi să redea muzică, ceva ce nu a crezut niciodată că va fi posibil. „M-am simţit ciudat, nu mi-am imaginat niciodată aşa ceva”, a descris Alexandra, cu ajutorul unui program de computer pentru generarea vorbirii, momentul în care a testat „Eyeharp” pentru prima dată, în locuinţa ei din Lesbos, alături de creatorul Zacharias Vamvakousis.
Vamvakousis a declarat că „n-ar fi niciodată posibil să se interpreteze muzică în timp real dacă acest lucru nu s-ar realiza în mod digital„, tehnologia preluând acţiunea reală de atingere a unei corzi. Programul necesită disciplină şi concentrare, a adăugat el, deoarece interpretul trebuie să îşi controleze mişcările ochilor, pentru a nu-şi îndrepta prea repede privirea spre următoarea notă.
Peste 2.000 de persoane au descărcat programul
Elevii săi sunt încântaţi când îşi pot auzi rezultatele eforturilor. „Majoritatea copiilor încep cu sunetul tobei, doar pentru a face zgomot, doar pentru a interacţiona cu mediul„, a spus Vamvakousis, care a predat programul în şcoli pentru persoane cu nevoi speciale din Barcelona, unde a studiat.
Potrivit inventatorului, peste 2.000 de persoane au descărcat programul. Din cauza pandemiei, el oferă în prezent lecţii online, mai ales copiilor cu paralizie cerebrală, însă programul este conceput, de asemenea, şi pentru persoanele cu distrofie musculară, cu membre amputate, tetraplegie sau leziuni ale măduvei spinării.
„Am plâns, mama ei la fel„, a declarat tatăl Alexandrei Kerlidou, Anastasios, după ce fiica sa a cântat prima oară la „Eyeharp”.